EXCLUSIV Ce spune șeful polițiștilor care i-au luat permisul lui Manda, soțul Olguței Vasilescu

2 aprilie 2019 11:56   Național
Ultima actualizare:

Claudiu Manda, soțul Olguței Vasilescu, a rămas pieton pentru 90 de zile. A gonit cu 125 km/h în localitate, a fost prins de radar, iar polițiștii i-au luat permisul. Marian Popescu, șeful Poliției Rutiere Giurgiu, este mulțumit de cum au reacționat subalternii săi.

Luni, în jurul orei 15.30, poliţiştii l-au prins, în oraşul Mihăileşti, judeţul Giurgiu, pe Claudiu Manda, în timp ce conducea un autoturism Mercedes S Class cu viteza de 125 de kilometri pe oră. Adică cu 75 km/h peste viteza legală.

Deși a încercat să le spună oamenilor legii că este șeful Comisiei de Control SRI din Camera Deputaților și că are treabă, oamenii legii nu au stat la discuție și l-au amendat cu 1.305 lei.

În pus, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

Soția lui Manda, Olguța Vasilescu s-a arătat deranjată.

”Eram cu el, în acea zonă se circulă pe două benzi pe sens. Trebuia să conducă şedinţa Senatului şi ne grăbeam. Sunt foarte deranjată de un lucru, că s-a dat asta pe surse. Dacă ştia Poliţia că e corect, trebuia să dea un comunicat. Nu am contestat, am spus că ne grăbim. E jenant pentru Poliţia Română că s-a comportat aşa”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu la România TV.

Șeful polițiștilor: ”Au acționat legal. Poliția deranjează pe toată lumea”

Marian Popescu, șeful Poliției Ritiere Giurgiu, spune însă că polișiștii au acționat legal și că s-au comportat civilizat.

”Polițistul și-a făcut treaba, indiferent despre ce conducător auto a fost vorba. Și el este tot un om. Atât polițistul, cât și șoferul s-au comportat civilizat. Polițiștii noștri nu lucrează sub presiune. Șoferii trebuie să fie conștienți de faptul că viteza este principala cauză a celor implicați în accidente și sunt foarte mulți care încalcă viteza legală. Într-o lună, polițiștii au suspenadat în Giurgiu până la 300 de permise. Șoferii și motocicliștii au circulat cu viteze între 155 și 201 km. Nu se gândesc ce li s-ar fi putut întâmpla dacă la viteza aia le ieșea o pisică sau un câine în față. Și mă refer acum, în principal, la motocicliști. Poliția deranjează pe toată lumea, nimeni nu te poate iubi când aplici legea”, a declarat pentru Click! comisarul-șef Marian Popescu.

Acesta a ținut să infirme și știrea care s-a vehiculat potrivit căreia polițiștii care l-au sancționat pe Claudiu Manda ar fi făcut parte din dispozitivul format special pentru a-i deschide calea.

Mai multe