EXCLUSIV Elena Udrea, vizitată de prieteni la casa iubitului. Adrian Alexandrov, ba cu fetița, ba cu mătura

10 iulie 2019 19:22   Național
Ultima actualizare:

După un an şi jumătate de stat prin Costa Rica, Elena Udrea s-a întors în ţară luni dimineaţa. Venirea controversatei blondine a prilejuit multă bucurie în sufletele celor apropiaţi. Ziua de marţi a fost una în care Udrea şi iubitul ei Adrian Alexandrov au fost asaltaţi de musafiri, iar vila din Corbeanca a fost parcă loc de pelerinaj.

Deşi prea puţini se aşteptau la acest moment, iată că luni, la prima oră a dimineţii, Elena Udrea a sosit în ţară. Un an şi jumătate a stat în Costa Rica, iar în toată această perioadă, Elena şi-a exprimat dorinţa de a reveni în ţară şi a-şi boteza copilul pe care îl are cu Adrian Alexandrov.

Iată că visul i s-a înplinit! Fotoreporterii Click! au surprins imagini de la casa din Corbeanca a viitorului soţ al Elenei Udrea. Pe semne că venirea în ţară a Elenei şi reîntregirea familiei au fost adevărate motive de bucurie pentru apropiaţi, din moment ce prietenii acestora au făcut cărare toată ziua în Corbeanca pentru a-i saluta pe cei doi şi bineînţeles să vadă minunăţia de copil.

Aşadar, vila s-a transformat rapid în loc de pelerinaj. Prima dată a sosit un cuplu alături de bebeluşul lor. Logodnicul Elenei a ieşit să îi întâmpine, apoi au intrat rapid în casă, unde îi aştepta Udrea şi micuţa Eva.

După 45 de minute, fetele au rămas la taclale, iar Alexandrov şi amicul lui s-au refugiat la balconul mansardei unde au discutat ca bărbaţii, la o ceaşcă de cafea şi o ţigară. În acest timp, în curtea casei şi-a făcut apariţia un domn în cămaşă albă şi jeanşi, cu două baxuri de apă şi o traistă înţesată, probabil, de alimente. Nu a intrat oricum.

Ştiind că acolo locuieşte şi un copil, acesta a fost atent să nu ducă microbii de afară şi şi-a pus întâi nişte cipici albaştri de unică folosinţă. La scurt timp, Alexandrov a ieşit cu micuţa sa în braţe, fiind urmat de prietenul său şi el cu bebeluşa sa. În tot acest timp, Elena Udrea a lipsit din peisaj. A refuzat să iasă din casă, iar iubitul ei ne-a spus de ce. ”Momentan se odihneşte. Elena are nevoie de câteva zile de relaxare”, a transmis acesta către Click!

După ce musafirii au plecat, viitorul soţ al Elenei a măturat scările vilei. Cei doi urmează să facă botezul micuţei Eva Maria, aşa că au destulă treabă în perioada următoare. 

Alina Bica a plecat și ea din Costa Rica

Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, a părăsit și ea Costa Rica, vineri, 5 iulie, cu o zi înaintea Elenei Udrea, și s-ar afla în Spania, unde are o firmă de avocatură din 2017. Bica a fost acuzată de abuz în serviciu în legătură cu retrocedarea frauduloasă a unui teren de 13 ha, în 2011, pe vremea când era secretar de stat în Ministerul Justiției. Pe 24 noiembrie 2016, Alina Bica a fost condamnată de prima instanță la patru ani de închisoare cu executare, dar fosta șefă a mascaților nu a mai așteptat sentința finală și a plecat în Costa Rica. În această țară, Alina Bica a fost săltată pe 4 octombrie 2018, în aceeași zi cu Elena Udrea, şi eliberate înainte de Crăciun. (Marina Dohi)

Mai multe