EXCLUSIV Nașul Becali și finul Pandele se luptă în biserici. Cum arată cele două construcții, din Pipera și Voluntari
În iunie, Gigi Becali împlineşte 63 de ani şi visează ca biserica ridicată sută la sută din banii lui să fie gata. Cu siguranţă acesta ar fi cel mai important cadou pentru sufletul său. Este vorba despre biserica pe care el şi familia sa o ridică în Pipera, în apropierea vilei sale. Fotoreporterii Click! au surprins noi imagini în care se vede clar că lucrările sunt avansate. Dar, concentrat pe această construcţie, afaceristul n-a mai apucat să viziteze schitul din munţi unde spunea acum doi ani că are de gând să se retragă.
Gigi Becali a şocat în urmă cu câţiva ani când a anunţat că şi-ar dori ca anii bătrâneţii să îi petreacă la un schit din judeţul Vâlcea, unde îşi va cumpăra teren şi câteva sute de oi, va trăi simplu, natural şi cu mâncare sănătoasă. Este vorba despre Schitul Pătrunsa, comuna Bărbăteşti, unde nu se ajunge cu maşina.
Trebuie să urci câţiva kilometri buni pe jos până-n vârf de munte, iar Becali a descoperit lăcaşul monahal datorită relaţiei de strânsă prietenie cu ieromonahul Varsanufie, fostul stareţ al schitului. Aşa a ajuns să-l viziteze prima dată în 2018. A venit la Pătrunsa cu ajutoare umanitare, căci aflase de viaţa grea pe care o duc călugării de aici. A revenit la Pătrunsa şi în cursul anului 2019, dar de atunci nu şi-a mai făcut apariţia. Este posibil ca îndelungata absenţă să aibă legătură cu pandemia, dar şi cu faptul că prietenul său, ieromonahul Varsanufie Gherghel nu mai este stareţ la Pătrunsa. Reprezentanţii administraţiei publice locale din Bărbăteşti, comuna pe teritoriul căreia se află schitul din munţi, spun că ar fi fost un lucru extraordinar pentru zonă.
Primarul Banacu: «Voia să cumpere teren, ca să crească oi»
„Au fost atunci câteva discuţii, în 2018 şi 2019, când domnul Becali a venit la Schitul Pătrunsa. A manifestat interes faţă de terenurile din zonă, spunea că îşi doreşte să se retragă de la Bucureşti la mănăstire, dar că ar avea nevoie şi de teren ca să crească oi. Teren am fi găsit aici. Era şi cred că încă este foarte bun prieten cu stareţul Varsanufie, cel care conducea Schitul Pătrunsa atunci. Acum a fost mutat de acolo. (…) Le-a adus călugărilor ajutoare, alimente, ceva utilaje, de toate, cam de 100.000 de euro din ce ştiu, foarte multe. Atunci le-a promis călugărilor că le va cumpăra o şenilată ca să aibă acces mai uşor spre schit. Este o zonă de munte mai greu accesibilă, se merge pe jos peste 3,5 km. Din 2019, domnul Becali nu a mai venit la Pătrunsa. A fost la Mănăstirea Frăsinei, unde s-a mutat stareţul Varsanufie. Ar fi fost un lucru extraordinar pentru întreaga zonă dacă domnul Becali s-ar fi retras aici, la Pătrunsa. M-aş fi bucurat enorm! L-am mai căutat de câteva ori, am trimis la clinica dumnealui o fată bolnavă de cancer, localnică din Bărbăteşti. Nu i-au luat absolut nici un leu, au îngrijit-o, încă trăieşte, chiar dacă nu s-a vindecat”, a spus primarul Constantin Banacu de la Bărbăteşti-Vâlcea.
Biserica din Bucureşti e aproape gata
Recunoscut pentru caracaterul său de bun samaritean şi pentru aplecarea sa către Dumnezeu, Becali nu a renunţat însă la ideea de a-şi construi un lăcaş de cult. Lucrările la biserica din rondul de la Pipera au început în 2019 şi se realizează exclusiv din fondurile familiei Becali. Fotoreporterii Click! au surprins noi imagini în care se vede clar că lucrările au avansat bine. Între fotografiile de acum şi cele realizate în toamna anului trecut, diferenţele sunt vizibile.
Mai ales că naşul Becali nu vrea să rămână mai prejos ca finul Florentin Pandele, care a ridicat o ditamai catedrala în Voluntari. La ambele biserici încă se mai lucrează, deşi finul Pandele mai are doar mici retuşuri de făcut. Gigi Becali îşi doreşte ca dacă nu-i gata de ziua lui atunci măcar la sfârşitul anului să se poata ruga în biserica lui.
Click! spune
Schitul Pătrunsa e declarat monument istoric şi a fost construit în anul 1740. A fost distrus de căderea unei stânci şi a fost refăcut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. În anul 2006 s-a ridicat o nouă biserică. În 2015, s-a constituit o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară care vrea să finalizeze „Drumul mănăstirilor Olteniei de sub munte”. Acesta este un traseu care leagă Olăneştiul de Horezu, iar turiştii pot vizita Schitul Pătrunsa, Schitul Surpatele, Iezeru, Pahomie şi altele.