EXCULSIV Deschiderea metroului din Drumul Taberei, sub semnul întrebării. Magistrala 5 nu a primit încă undă verde

10 septembrie 2020 14:21   Național
Ultima actualizare:

Cel mai important proiect de infrastructură din Capitală devine realitate. În doar câteva zile, vom circula cu metroul pe Magistrala 5, care a început să se construiască în urmă cu nouă ani. Recepția lucrării nu este, deocmadată, finalizată, comisiile fiind pe teren și azi, dar și mâine, 11 septembrie. La capătul acestor două zile se va stabili când va avea loc mult așteptata deschidere.

Magistrala 5 Eroilor-Drumul Taberei este primul tronson de metrou construit de la zero după Revoluție. Un proiect care părea că nu se mai termină.

Deși, autoritățile ne-au promis la început că în doar trei ani va fi gata, iată că lucrările începute în 2011 s-au întins pe nouă ani, până în 2020.

Sunt zece stații, extrem de scurte, dar care scot din aglomerația urbană 350.000 de locuitori ai cartierului din sectorul 6.

Recepția la M5 a început miercuri, 9 septembrie, dar se va întinde pe încă două zile: azi și mâine. Și deschiderea stă sub semnul întrebării.

În tot acest timp, aproape 100 de persoane din nouă comisii de specialitate, de la ISU, Inspectoratul de Stat în Construcții, Metrorex, Astaldi etc, verifică întreaga construcție, stație cu stație, dar și zonele tehnice.

Trebuie să se asigure că totul este pus la punct și că oamenii pot călători în siguranță.

Ministerul Transporturilor: ”Nu va fi o inaugurare cu tăiere de panglică”

”La finalul zilei de vineri vom putea stabili data deschiderii propriu-zise. Dacă totul va fi în regulă, sunt luate în calcul sâmbătă, duminică sau marți. Nu va fi o inaugurare cu tăiere de panglică”, ne-au asigurat oficiali din cadrul Ministerului Transporturilor.

Singurele emoții pe care le au aceștia sunt legate de accesul în stații, pentru că lucrările de la suprafață nu sunt terminate. Astfel că nu toate gurile de metrou pot fi deschise.

Potrivit surselor Click!, cei mai buni și experimentați pompieri-ingineri, de la Departamentul de Avizare-Autorizare, din cadrul Inspectoratului pentu Situații de Urgență București-Ilfov, au fost trimiși să evalueze M5. Și în pixul lor stă pratic soarta recepției.

Surse ISU: ”Este posibil să fie agreată o recepție parțială”

”Au existat mai multe deplăsari în teren, procesul de recepție este în desfășurare. Oamenii verifică punct cu punct: sistematizare, extinctoare, căi de evacuare și de acees. Este posibil să fie agreată o recepție parțială, dar, deocamdată, nu este nimic sigur. Mâine vom ști cum stăm, însă, nu cred că se va putea respecta termenul anunțat de ministrul Transporturilor și e posibil să fie întârziată deschiderea circulației cu câteva zile”, au precizat pentru Click! surse din cadrul ISU.

Magistrala 5, singura pe care se poate circula fără mecanic

Lucrările la Magistrala 5 au costat 2,5 miliarde de lei și putem vorbi aici despre cel mai modern sistem de semnalizare și automatizare instalat pe întreaga rețea de metrou a Bucureștiului.

În viitor, aici ar putea circula trenuri în mod automat, fără mecanic. În momentul de față, șapte din zece sisteme de metrou din lume se fac driverless, conform directorului Alstom, Gabriel Stanciu, firma care s-a ocupat de partea tehnică.

Sistemul CBTC instalat, pentru 113 milioane de lei, e special gândit pentru siguranță și ar putea permite intervale foarte scurte între trenuri, chiar și de 60 de secunde.

Dar pe M5 a fost stabilit la 90 de secunde, din lipsă de garnituri.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/testul-pe-care-trebuie-sa-l-treaca-astazi-magistrala-5-de-metrou-autoritatile-vor-sa-i

https://www.click.ro/news/bucuresti/magistrala-suspinelor-metroul-pana-drumul-taberei-nu-va-fi-gata-nici-anul-acesta

Mai multe