Executat că a vrut să-l salveze pe sinucigaş. Click! a refăcut filmul tragediei din poligon, în urma căreia Nicolae Tănase a fost ucis de elevul lui
Tragedie cumplită, marţi seară, într-un poligon din Bucureşti. Un tânăr în vârstă de 24 de ani a vrut cu orice preţ să moară, însă a ales să ia cu el în pământ şi un om nevinovat.
Două familii îndoliate şi multe întrebări fără răspuns, asta a lăsat în urmă Cristian Pop, al cărui gest a cutremurat o ţară întreagă. Tânărul, care locuia cu familia sa într-o casă modestă din comuna Pantelimon, a ales să moară şi a făcut tot ce a putut pentru a-şi duce planul la îndeplinire.
Cristian a plecat de acasă spre poligonul de pe Şoseaua Olteniţei, unde avusese grijă să îşi facă din timp programare pentru o şedinţă de trageri. Cel care a avut ghinionul să fie lângă el, atunci când a pus mâna pe armă, a fost instructorul Nicolae Tănase, de 56 de ani, managerul Complexului de Tir UTI. Un ghinion cu atât mai mare cu cât instructorul Tănase nici măcar nu trebuia să fie la muncă în ziua fatidică.
“De program era un alt instructor, care avea o problemă acasă, cu unul dintre copii. El l-a rugat pe Tănase să îi ţină locul”, ne-a povestit Alexandru Georgian, de la poligonul Anatolie Sălceanu, din comuna Joiţa, un bun prieten şi coleg cu instructorul Tănase.
Colegii de tir au privit imaginile suprinse de camerele de supraveghere din poligonul groazei împreună cu poliţiştii care anchetează cazul. Imaginile au dat fiori până şi anchetatorilor, iar colegii lui Nicolae Tănase au reconstituit împreună cu reporterii Click! filmul unei crime oribile.
“Pe cameră e totul clar. Instructorul a intrat cu acest Cristian Pop în poligon, i-a explicat care este procedura şi apoi i-a pus arma în mână. Se vede cum cetăţeanul respectiv încearcă să schimbe direcţia armei, iar instructorul Tănase încearcă să menţină arma pe traiectoria normală. Tânărul goleşte un încărcător în ţintă şi apoi cere un al doilea încărcător. Atunci cred că s-a decis: şi-a dat seama că nu se poate sinucide dacă nu scapă mai întâi de instructor. În secunda doi, întoarce brusc arma şi trage două gloanţe în pieptul lui Nicolae Tănase. Pentru că victima nu a murit, criminalul trage un al treilea glonţ în instructor, de data aceasta în cap. Calm, şi-a lăsat căştile şi ochelarii pe masă şi şi-a zburat creierii”, ne-au povestit cei de la poligonul din Joiţa, care au analizat filmuleţul horror.
Era instructorul vedetelor
Marcel Toader. „Am fost cu iubita mea, Maria, în urmă cu două luni la respectivul poligon, de pe Olteniţei. Noi nu suntem pasionaţi de acest sport, însă am fost din curiozitate. La final, l-am întâlnit pentru prima dată pe Nicolae Tănase şi mi s-a părut un om de bun-simţ, ne-am salutat”, a spus Marcel Toader
Anda Adam. Cântăreaţa a apelat la el la începutul lunii februarie, când era în plină promovare a single-ului “Gloanţe oarbe”. Nicolae Tănase, directorul poligonului şi un instructor foarte îndrăgit, a învăţat-o răbdător pe Anda cum se trage cu arma. Ulterior, cântăreaţa a publicat câteva imagini de la lecţiile de trageri pe pagina ei de Facebook.
Poligoanele de tir, luate la puricat după crimă
Polițiștii au început, ieri, să-i verifice pe cei care dețin spații în care se efectuează trageri cu muniție letală. Oamenii legii vor să afle cine sunt clienții poligoanelor de tir, care în prezent au acces la trageri doar pe baza actului de identitate. Deținătorii poligoanelor private nu acceptă persoane sub 18 ani sau sub influența alcoolului, însă nu pot ști cine sunt cu adevărat cei care le calcă pragul. În lipsa unor restricții legale, printre ei se pot ascunde persoane căutate pentru infracțiuni cu violență, cu boli psihice sau care nu au dreptul să folosească arme de foc. Până în anul 2011, în poligoanele de tir aveau acces doar persoanele cu permis de port-armă. După 2011, această obligativitate a fost eliminată, ca urmare a alinierii legislației românești la cea europeană, mai permisivă.
Cristian a lăsat un bilet de adio
Nimeni nu-și explică de ce tânărul de doar 24 de ani a ales să moară în acest mod și de ce i-a luat viața și instructorului, care era îndrăgit de toți cei care treceau pragul poligonului. Familia lui Cristian este în stare de șoc, iar prietenii și vecinii băiatului nu și-ar fi imaginat vreodată că acesta ar fi fost în stare de așa ceva.
”Băiatul meu nu este un criminal, nu este un criminal”, a repetat într-una mama tânărului, ieri după-amiază, când coșciugul în care se afla fiul ei a fost adus acasă.
”E foarte dureros pentu familie. Era un băiat tare cuminte, nu am știut că are probleme. Pleca mai mult prin străinătate. Am crezut că este plecat și acum în Grecia, că nu l-am mai văzut de o lună”, a declarat pentru Click! Ioana Călin, de 66 de ani, vecina familiei Pop.
Tatăl tânărului a declarat ieri că Cristian a lăsat un bilet în care scris că se simte inutil și că vrea să moară. Nimeni nu a știut însă de planul său, pentru că biletul de adio pe care l-a lăsat în urmă l-a ascuns în buzunarul unei haine din camera sa, unde a fost găsit abia ieri de părinții îndurerați.