Execuție în stil ISIS, simulată. Cine e consilierul care face pe teroristu’

21 iulie 2016 15:42   Național
Ultima actualizare:

Un consilier local excentric a vrut să se dea în stambă pe Internet, simulând o execuție în stil ISIS, folosindu-se de o drujbă. „Victimă” i-a fost un tânăr, legat fedeleș și așezat în genunchi, cu capul pe butuc precum mielul la tăiere. Imaginile au fost considerate amuzante de cunoscuții săi, la rândul lor persoane cu funcții în adminstrația locală din Suceava.

Mihai Bogdan Bicsi, consilier local PNL și fost viceprimar al Sucevei, a vrut să rupă netul cu fotografiile sale de la o petrecere de Sfântul Ilie, care a avut loc în cartierul Voroneț din Gura Humorului. A reușit, căci ele au fost intens comentate și distribuite de cunoscuții săi cu fervoarea cu care dai Share la o poză cu mâțe care se distrează cu un ghem de ață. Într-una dintre ele, Bicsi vrea să ne arate că are abilități de militant ISIS simulând o execuție. Însă nu cu un cuțit sau cu o mitralieră, ci cu drujba din gospodărie. „Victimă” i-a fost un tânăr, a cărui identitate n-o cunoaștem, dar care s-a lăsat legat fedeleș, pus în genunchi și cu capul pe o buturugă, scrie adevarul.ro. Imaginea cu tânărul care avea drujba la gât a fost intens comentată pe Facebook de cunoscuții consilierului.

Descrierea fotografiei publicate de un prieten al liberalului conţine sintagma „Terorist ISIS capturat la Voroneţ”. Un alt consilier local al municipiului Suceava, Ovidiu Milici (ALDE), a scris un comentariu la fotografia respectivă în care pare că nu este deloc deranjat de astfel de imagini, ci chiar le încurajează: „Bogdane, eşti sigur că e legat bine?”, notează sursa citată.

Într-o altă fotografie, consilierul PNL apare ținând în mână o seceră și un ciocan, simboluri ale regimului comunist din România. Imaginile au fost surprinse cu acordul său la o petrecere de Sfântul Ilie și au fost postate pe conturile de Facebook ale cunoscuților săi.

Mai multe