Experimentul unei studente la Actorie: turistă pe moca, timp de 6 săptămâni

Frumusețea adolescenței constă și în lejeritatea cu care-ți permiți să faci nebunii. Anul trecut, pe vremea asta, o studentă la Actorie și-a luat inima-n dinți ca să-și înfrunte fricile. Timp de șase săptămâni a călătorit prin țară fără nici un ban în buzunar, fără bagaje - doar cu cu hainele de pe ea - și a trebuit să inventeze fel și fel de șiretlicuri de supraviețuire. Pentru că i-a reușit, a scris o carte, „Jurnalul soarelui”, a publicat-o și o va lansa oficial mâine.

Alina Pietrăreanu s-a născut la 3 iunie 1997, în Câmpulung Muscel (județul Argeș). Peste câteva săptămâni își dă licența în Actorie, la UNATC, unde a studiat la clasa conf. univ. dr. Paul Chiribuță. Zilele acestea este ocupată cu scrierea lucrării de licență și cu emoțiile aferente pentru susținerea utlimelor spectacole ca studentă la Actorie, în cadrul Galei Absolvenților UNATC, care va avea loc în perioada 25 mai – 3 iunie. Cu toate acestea, își așteaptă mâine colegii și curioșii să-i afle povestea.

„Cum ar fi să nu-mi mai fie frică de nimic?”

„Idee cărții mi-a venit când ajunsesem să fiu prea stresată tot timpul, să nu mă mai bucur de nimic și să am tot felul de frici și de complexe. Mi-am dat seama că din stres în stres, din plan în plan, pierd, de fapt, tot ceea ce contează: să trăiesc... Și mă gândeam, mergând pe stradă, cum ar fi să nu am nici un ban și să trebuiască să mă descurc cumva? Cum ar fi să nu-mi mai fie frică de nimic, să cunosc tot felul de oameni, de locuri? Până la urmă, cât de serios trebuie să ne jucăm jocul vieții înainte să murim? Timp de trei luni m-a tot urmărit gândul ăsta, până când, în sfârșit, a venit vara. La sfârșitul lunii iunie mi-am dat seama că ceva mai puternic decât mine mă cheamă la drum. Mi-am cumpărat un jurnal galben din piele, un rucsac, un hanorac și m-am dus la gară”, povestește Alina despre începutul aventurii scrise în „Jurnalul soarelui”. Cartea Alinei are 200 de pagini, costă 39 de lei și este disponibilă în librării, dar și la comandă online.

„Am plecat fără absolut nici un plan”

„Am plecat în data de 3 iulie 2017. M-am trezit dimineața, m-am îmbrăcat și m-am dus la gară. Am întrebat la ghișeu care e primul tren care pleacă și așa am ajuns la Brașov. Am plecat fără absolut nici un plan. Voiam să văd cât mai mult din România, dar mi-am propus să fiu deschisă la orice apare în drumul meu. Să refac traseul: Brașov, Sighișoara, Sibiu, Alba Iulia, Timișoara, Arad, Oradea, Cluj, Turda, Caransebeș, Deva, Botoșani, Suceava, Vatra Dornei, Iași și Vaslui. În noaptea de 13 august plecam din Vaslui și pe 14, luni dimineața, la fel cum am și plecat, eram din nou în Gara de Nord din Capitală”, povestește Alina.

A crezut c-a-ntâlnit marea dragoste

Am întrebat-o pe tânăra studentă care a fost cea mai frumoasă amintire a acestei aventuri. Iată ce ne-a răspuns: „Mă gândesc cu drag și la toate orele în care stăteam ochi în ochi cu bărbatul pe care credeam că l-am găsit pe viață, și la discuția plină de lumină de la Mănăstirea Petroșnița, și la peisajele din Moldova... Hmmm... Poate una dintre cele mai frumoase zile a fost când m-am hotărât să îmi opresc călătoria și să să mă reîntorc într-un oraș unde îmi rămăsese inima în urmă, la omul care, deși n-aveam chiar certitudinea, simțeam că speră să mă întorc”. Cât despre amintiri triste, Alina spune că nici nu poate fi vorba. A fost, categoric, din toate punctele de vedere, o călătorie care i-a adus numai bucurii și beneficii: „Nu mai am amintiri triste, pentru că tot ce s-a întâmplat mi-a adus mari revelații. Dar am fost în multe zile foarte tristă. Aproape o săptămână am plâns în fiecare zi, iar în ultima zi am plecat singură de lângă omul pe care mama abia aștepta să-l cunoască acasă, continuându-mi călătoria și plângând cu întrebarea «Ce se mai poate oare întâmpla de acum? Mai are rost să continui drumul?»”.

Cum a reușit călătoria de șase săptămâni fără nici un ban în buzunar

„Trenul l-am avut gratis, ca student. De vreo două ori am călătorit și cu mașina, iar pentru asta am făcut și autostopul. Cum ajungeam într-un oraș, ori îl vizitam puțin, dacă era devreme, ori începeam direct să întreb oamenii pe stradă dacă știu pe cineva cu un pat liber. Cu multe răspunsuri de «nu» la pachet, găseam într-un final omul care avea să-mi fie gazdă, iar el îmi dădea să mănânc orice avea prin casă, mă ducea la magazine să îmi cumpăr ce vreau eu, apoi mergeam împreună prin cele mai frumoase locuri din oraș și, după o noapte, două, trei, plecam mereu cu rucasul îngreunat de încă o prietenie, de niște mâncare și îmbrățișări strânse cu promisiuni de revedere la gară. Am descoperit o țară primitoare, niște oameni minunați și Dumnezeu a avut grijă de mine tot drumul, să îmi fie cât mai bine”.

Pe toată durata acestei călătorii deosebite, Alina chiar a stat fără grija banului. „Nu am făcut nimic ca să câștig bani. Am primit pe drum mai mult decât speram, tot ce aveam nevoie”, a mai spus ea. Și aici vine surpriza cea mai mare, poate. „Hrana de la oameni a fost mult mai luxoasă, ca să zic așa, decât mi-aș fi putut eu permite și dacă aș fi plecat cu bani de acasă. Am mâncat la foarte multe restaurante, am mâncat și multă mâncare făcută în case special pentru mine. Chiar au fost multe delicii culinare. Toți au dorit să mă răsfețe cu ce aveau mai bun”.

În ceea ce privește schimburile, căci din București Alina a plecat doar cu hainele de pe ea, „a fost simplu”: „Am avut doar două tricouri, pe care le spălam prin unele case unde stăteam mai mult, ca să aibă timp să se usuce, iar la un moment dat, fiindcă într-un oraș am stat mai mult, a venit cineva cu mine la un SH mare și frumos și mi-am ales câteva haine, pe care le port și acum cu anume sentiment...”.

La cât a călătorit și la câte locuri a văzut, Alina putea să aibă sute de fotografii. Dar „Jurnalul soarelui” a rămas o poveste scrisă, așa, ca pe vremuri. „Pe toată durata călătoriei, am renunțat la Internet, la orice contact cu oamenii de acasă și la multe preconcepții din capul meu. A, și la citit. Chiar și în tren, am vrut să fiu mereu focusată pe ce e în jurul meu, fără să-mi distragă altceva atenția”, a mai spus Alina. Așa că nici poze n-a făcut, cea din articol fiind singura mărturie fotografică despre călătorie.

Alina explică și care a fost marele scop al călătoriei întreprinse de ea: „acela de a-mi oferi libertatea de a trăi eliberată de toate fricile. Și răsplata a venit, căci această călătorie mi-a revelat mult mai multe decât speram. M-am îngrășat spiritual. În rest, spre mirarea mea, am mâncat și fast food și foarte sănătos, s-au echilibrat perfect”.

Alina explică de ce a simțit nevoie să se rupă de „realitatea noastră cea de toate zilele”: „Mi-a lipsit, la un moment, dat să pot povesti cuiva tot ce mi se întâmplă. Dar anume nu am vrut să țin legătura cu nimeni, ca să scriu direct tot ce simt nevoia să povestesc. Mi-a lipsit de câteva ori și odihna de a ști că mâine dimineață știi în ce pat te trezești și poți să stai liniștit să bei o cafea. Dar toată experiența asta m-a făcut să apreciez mult mai mult fiecare sendviș pe care îl mănânc, fiecare clipă în care mă odihnesc într-un pat bun, fiecare duș care mă reînvie puțin. Și mi-am dat seama că, de fapt, chiar avem timp. Într-o singură zi se întâmplau atât de multe lucruri, încât am realizat că timpul e în noi”.