Explozie într-un bloc din Bihor! 30 de persoane au fost evacuate

28 mai 2021 21:19   Național
Ultima actualizare:

Pompierii din Bihor au intervenit, vineri, la o explozie neurmată de incendiu, produsă într-un bloc de garsoniere din localtatea Ştei. În urma deflagaţiei, o persoană a suferit arsuri, iar alte două au avut nevoie de îngrijirile medicilor. Peste 30 de persoane au fost evacuate. Specialiştii în construcţii au evaluat situaţia şi au constatat că 14 locuinţe au fost afectate.

ISU Buhor a anunţat, vineri seară, că echipajele au intervenit după producerea unei explozii, neurmate de incendiu, la o garsonieră de la etajul patru, într-un bloc din localitatea Ştei.

”În urma exploziei unei butelii, un bărbat de 54 de ani a suferit răni la membre şi căile superioare”, a transmis ISU Bihor.

Instituţia a precizat că alte două persoane au avut nevoie de îngrijirile medicilor, iar peste 30 de persoane au fost evacuate.

Inspectoratul de Stat în Construcţii a evaluat situaţia de la faţa locului şi a constatat că 14 garsoniere au fost afectate, 10 la etajul cu explozia şi patru la etajul trei.

Mai multe