Fabrica țigări în subsolul blocului

23 mai 2017 20:12   Național
Ultima actualizare:

Un bărbat a fost reţinut după ce a fost depistat că şi-a amenajat o fabrică ilegală de țigarete la subsolul blocului unde este președintele asociației de locatari, scrie stirileprotv.ro.

Poliţişti de la Secţia 13 din Capitală au primit un pont: la subsolul unui bloc din Sectorul 3 funcţionează ilegal ”un atelier” de prelucrat şi ambalat tutun vrac. Agenții au pândit la adresa respectivă și au văzut  cum preşedintele asociaţiei de proprietari a intrat la subsolul blocului, unde avea mai multe boxe.

Poliţiştii au intrat la subsol, unde erau amenajate trei încăperi în care bărbatul usca, toca şi ambala tutun, folosind diverse ustensile, printre care maşini de tocat tutun, staţie aerotermă, cântare electronice şi maşină de fabricat tigarete.

Bărbatul avea pregătite pentru expediere 19 colete poştale în greutate de un kilogram fiecare și 187 kg de tutun. Prejudiciul în acest caz este estimat la 91.000 de lei, constând în taxe şi accize. Bărbatul a fost reţinut şi urmează să fie prezentat instanţei.

Mai multe