Fac sens giratoriu ca să ne scape de accidente și aglomerație
Nordul Capitalei, în special zona Pipera, e sufocat de aglomerație. La orice oră se circulă bară la bară, mai ales că la granița dintre sectorul 2 și Voluntari trece trenul.
Imediat ce se pune bariera, totul se blochează. Ca să se fluidizeze traficul, cei de la Administrația Străzilor au luat decizia ca la intersecția Șos. Petricani cu str. Dimitrie Pompei să fie construit un sens giratoriu. Muncitorii au fost trimiși încă de miercuri în zonă ca să măsoare. ”Pentru fluidizarea traficului, au fost demarate lucrările de execuție a sensului giratoriu temporar. Reglementarea va conduce la scăderea numărului de evenimente rutiere înregistrate în această zonă”, anunță reprezentanții instituției. Și polițiștii spun că accidentele în zonă erau la ordinea zilei. La intersecția Șos. Petricani cu str. Fabrica de Glucoză, aceeași problemă, însă autoritățile nu pot interveni până când lucrările la Autostrada București-Ploiești nu vor fi gata.