Familia Ponta, audiată la DNA

19 februarie 2015 11:42   Național
Ultima actualizare:

Lanțul se strânge în jurul lui Victor Ponta. După ce cumnatul acestuia a fost arestat preventiv aseară, în vizorul procurorilor s-ar afla mama și sora premierului.

Potrivit stiripesurse.ro, audierile vor fi reluate azi în dosarul în care este vizat și Iulian Herţanu, cumnatul lui Ponta.

Se pare că procurorii DNA Ploieşti au de gând să le audieze pe mama, Cornelia Naum, şi pe sora demnitarului, N. Alexandra Florina.

S-au deturnat fonduri europene

Vorbim despre un dosar în care Herţanu este acuzat de DNA de constituirea unui grup infracţional organizat, schimbarea, nelegală, a destinaţiei fondurilor europene şi evaziune fiscală. Acesta ar fi apelat, împreună cu alţi trei complici, la deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma, precum şi la preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, pentru câştigarea ilegală a unui contract de execuţie a lucrărilor de canalizare din Comarnic.

Ulterior, asociaţia de firme din care făcea parte şi firma lui Herţanu şi-a bătut joc de lucrări, a deturnat fondurile europene în interes propriu şi au folosit tehnici evazioniste.

Firma în cauză, deținută de familia premierului

Potrivit unor surse judiciare, printre firmele vizate ar fi și Exfin 2000 S.R.L, înființată de mama lui Ponta și deținută, în prezent, de Natalia Maier și Alexandra Hertanu.

Compania ce aparţine familiei Ponta a încheiat în ultimii cinci ani contracte cu statul în valoare de aproape 100 de milioane de lei.

Mai multe