Familia unui român care a murit în drum spre casă, blocată la vamă

30 iulie 2016 17:01   Național
Ultima actualizare:

Aşa ceva numai la români se întâmplă! O familie stă de cinci ore la vamă cu un om mort în maşină. Deşi, rudele au sunat după ajutor, românilor li s-a spus că este nevoie ca decesul să fie constatat de un medic legist de pe teritoriul nostru, nu al Ungariei.

La graniţa României cu Ungaria, nepăsarea vameşilor e mare! Fiica unui bărbat, care a murit pe drumul de întoarcere de la un spital din Germania, nu poate intra în ţară cu maşina în care se află trupul neînsufleţit al tatălui ei, anunţă antena3.ro. Deşi decesul a fost constatat de un legist maghiar, oamenilor li s-a spus că este nevoie şi de un medic de pe teriotoriul României. De cinci ore, oamenii sunt blocaţi în maşină, pe caniculă, cu trupul neînsufleţit al bărbatului.

"Din Germania l-am luat sub tratament cu oxigen, fiind vorba despre un cancer pulmonar crunt, iar în apropierea vămii Nădlac, în timp ce stăteam la o coadă de un kilometru-doi, am realizat că l-am pierdut. Am făcut ieşirea din Ungaria, iar un medic legist a constatat decesul. După patru ore şi jumătate ne-au forâtat să intrăm din nou pe teritoriul Ungariei, iar noi stăm sub un soare de 40 de grade într-o maşină cu un om decedat. Aproape că mă simt expulzat din ţara mea. Aşa ceva nu este posibil. Se pune problema când s-a înregistrat exact decesul, în Ungaria sau în România. Dar, asta e important acum?", a spus revoltat, într-o intervenţie telefonică, Victor Cârstoc, fratele bărbatului decedat.

Medicii germani au decis să externeze pacientul român pentru că, au spus, că nu mai pot face nimic să îl ajute. Bărbatul a murit însă în apropierea vămii, chiar în maşina cu care fiica sa îl aducea înapoi în ţară. Deși fratele celui decedat a sunat la numărul de urgență 112, autorităţile din România au rămas nepăsătoare la suferinţa unor oameni. 

Mai multe