Familiile care au rămas fără case în septembrie sunt la capătul puterilor: «Într-o lună rămânem iar pe drumuri»

18 aprilie 2019 19:32   Național
Ultima actualizare:

Au avut casa lor, dar au ajuns la mila autorităţilor. Sunt oamenii ale căror apartamente s-au făcut scrum, după ce blocul din sectorul 5 în care locuiau a ars ca o torţă. În doar zece minute, au rămas pe drumuri. Nu aveau acte pe locuinţe, iar acum sunt adăpostiţi de autorităţi. Dar nu pentru mult timp.

În noaptea de 7 spre 8 septembrie 2018, viaţa a 54 de familii a luat o întorsătură dramatică. O ţigară aprinsă şi aruncată de la etaj, spun pompierii, a făcut ca singurul bloc ridicat între case, pe strada Ioniţă Cegan, din sectorul 5, să ia foc. Polistirenul care îmbrăca clădirea a ridicat vălvătaia până la ultimul etaj, 4, iar acoperişul din lemn de brad nu a făcut decât să inteţească flăcările. ”A fost iadul pe pământ”, îşi aminteşte Elena Nedu. La cei 62 de ani a rămas fără casă. Împreună cu soţul ei, tot pensionar, locuieşte în blocul de necesitate al Primăriei Capitalei, de pe Bd. Naţiunile Unite. A primit aici un apartament cu două camere, dar nu pentru mult timp.

”Din 8 septembrie şi până pe 15 noiembrie, am fost mutaţi într-un cămin din sectorul 5, iar apoi în acest bloc. Contractul cu primăria expiră pe 23 mai şi ni s-a spus că trebuie să evacuăm apartamentele că au nevoie de ele ca să-i aducă pe cei ale căror case trebuie consolidate. Unde mă duc la vârsta mea? Cu ajutorul de urgenţă de 3.000 de lei am apucat să cumpăr mobilă. O voi lua şi mă voi muta pe trotuar. Am o pensie de 1.000 de lei”, ne-a spus plângând Elena. De supărare a suferit un atac cerebral în decembrie. Cu gândul că va ajunge pe străzi împreună cu cei trei copii şi cu soţia, Eugen Rusu, 51 de ani, a suferit marţi un infarct. Se află spitalizat la Fundeni, pentru a i se monta un stent.

”Suntem disperaţi. Nu mai avem linişte de când am rămas fără casa cumpărată cu trudă”, ne-a spus Maria, soţia bărbatului. Ciprian Cocârlea, 36 de ani, avea o garsonieră în blocul blestemat, dar după ce s-a făcut scrum locuieşte cu nevasta şi fetiţa lor de doar 4 luni tot în imobilul de la stat. Cu toţii au avut încredere în dezvoltator şi nu s-au gândit că dacă nu semnează actele imediat ce au cumpărat vor ajunge pe străzi. Familia Neda a cumpărat apartamentul cu 2 camere la demisol cu 25.000 de euro, Rusu cu 27.000 de euro, iar Cocârlea a dat pe o garsonieră la etajul 4, 27.000 de euro.  Ieftin şi în rate aţi putea spune. Dar asta era toată agoniseala românilor năpăstuiţi de soartă. Unii au apucat să facă la notar o promisiune bilaterală, alţii doar un act scris de mână, pentru că dezvoltatorul a ridicat blocul fără autorizaţie. În această situaţie, oamenii nu şi-au putut asigura casele şi se luptă acum în instanţă ca să-şi primească banii înapoi. Avocatul Adrian Cuculis îi reprezintă fără onorariu, iar pe 17 aprilie a avut loc primul termen la Judecătoria Sectorului 5. Investitorul Ilie Ioniţă este cercetat pentru înşelăciune. 

Mai multe