Fără alcool în centrul Capitalei, până pe 13 februarie

1 februarie 2012 11:56   Național
Ultima actualizare:

Edilul Neculai Onţanu, a prelungit din nou, perioada de interzicere a comercializării băuturilor alcoolice. Astfel barurile, restaurantele şi magazinele din aproprierea Pieţei Universităţii nu au voie să vândă alcool între orele 12.00 - 24.00, până pe 13 februarie.

Măsura se aplică şi celor care vând băuturi alcoolice în perimetrul delimitat de următoarele artere de circulaţie: Bulevardul Dacia, Calea Moşilor, Strada Traian şi Calea Călăraşilor până la limita de sector. Restricţia nu este valabilă însă pentru hotelurile şi pensiunile din zonă, unde au fost deja programate nunţi, botezuri, aniversări şi zile festive.

Poliţiştii locali de pe raza sectorului 2 vor face permanent verificări, iar cei care se vor abate de la regulă vor fi sancţionaţi cu amenzi contravenţionale cuprinse între 500 şi 5.000 lei.

Primarii au aplicat această măsură la solicitarea Jandarmeriei, pentru buna desfăşurare a adunărilor de protest. Se doreşte astfel protejarea manifestanţilor de infiltrarea unor oameni sub influenţa băuturilor alcoolice, care ar putea afecta manifestaţiile paşnice.

Mai multe