Fără străzi inundate în București! Primăria Capitalei a prelungit contractul cu Apa Nova, dar trebuie să facă investiții
Fără străzi inundate în București! Primăria Capitalei a prelungit contractul cu Apa Nova până în 2037. În schimb, societatea este obligată să facă investiții în sistemul de apă și canalizare, în valoare de 231 milioane de euro.
Primăria Capitalei merge mai departe cu Apa Nova. Consiliul General al Municipiului București a aprobat în ședința de ieri, 15 iulie, actul adițional la Contractul de Concesiune pentru furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare pentru oraș.
Astfel, contractul s-a prelungit cu încă 12 ani, până în 2037.
„Noul act adițional, prin care contractul de concesiune dintre PMB și Apa Nova este prelungit cu 12 ani, aduce Bucureștiului fonduri private în valoare de aproximativ 368 milioane euro. Subliniez că tariful perceput populației nu se modifică. Fondurile vor fi utilizate pentru investiții care presupun lucrări de reabilitare/extindere pe aproximativ 1.900 de străzi, 682 km de rețea de apă și canal, dar și pentru acoperirea costurilor de operare și pentru compensarea unor costuri suplimentare”, a declarat primarul Gabriela Firea.
În schimb, Apa Nova este obligată să realizeze un nou program de investiții obligatoriu în sistemul de alimentare cu apă și canalizare, în valoare de 231 de milioane de euro, pe lângă finalizarea actualului program investițional, plus operarea si compensarea unor costuri suplimentare, pe care îl desfășoară în prezent. Acesta se ridică la 137 milioane de euro.
Ce cuprinde contractul care obligă Apa Nova să rezolve problema inundațiilor din București
- Noul Program Investițional Obligatoriu va cuprinde investițiile prioritare dintre cele aprobate în Master planul existent în domeniu. Vorbim, de exemplu, de cele din zona centrală a orașului (Tineretului – Văcărești, Centrul Istoric-Cartierul Evreiesc), cât și cele din zone aflate în plină dezvoltare urbană (Odăi-București-Ploiești-Sisești, Lacul Morii, Giulești - Sârbii, Prelungirea Ghencea, zona Militari, etc.);
- Prin aceste investitii se va reduce riscul de inundații în Capitală, se vor extinde rețelele de apă și canalizare și va crește siguranța sistemului de alimentare cu apă în caz de situații de urgență;
- Prelungirea este necesară în contextul actual al pandemiei, în care fondurile europene, naționale și locale sunt relocate către acele sectoare grav afectate.
Câți bani au fost alocați în serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în 20 de ani
Bucureștiul este în plină expansiune, fapt care face necesară extinderea rețelelor de utilități în pas cu dezvoltarea imobiliară.
Master Planul pentru serviciul de apă și canal aprobat anul trecut a estimat un necesar de investiții care se ridică la aproximativ 1,8 miliarde de euro în următorii 30 de ani.
Municipalitatea a investit 510 milioane de euro în serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în ultimii 20 de ani, iar operatorul Apa Nova București a investit, la rândul său o sumă de aproximativ 533 milioane de euro.
Citește și:
https://www.click.ro/news/bucuresti/ploaia-torentiala-inundat-strazile-din-capitala