Felix Borcean, primarul orașului Caransebeş, urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual
Primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, este urmărit penal pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, împreună cu alţi funcţionari, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, ce vizează fapte din anul 2018.
Potrivit unui comunicat remis marţi presei, în calitate de primar al municipiului Caransebeş, în cursul lunii aprilie 2018, Felix Borcean a acceptat solicitarea reprezentanţilor comunităţii evreieşti din Caransebeş de a sprijini financiar această obşte, prin efectuarea unor lucrări de renovare în curtea interioară a Sinagogii, imobil aparţinând acestui cult, unde urma să aibă loc un eveniment important, însă a hotărât ca sprijinul să îl acorde în mod ilegal, prin implicarea instituţiei pe care o conduce, pentru ca decontarea lucrărilor să se realizeze din fondurile primăriei, deşi lucrarea viza un spaţiu ce nu aparţinea acestei instituţii publice, scrie Agerpres, citat de DIGI24.
Prin urmare, l-a determinat pe unul din subordonaţii săi, director al Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare Caransebeş din cadrul Primăriei Municipiului Caransebeş, "să iniţieze demersuri ilegale pentru contractarea în numele instituţiei pe care o conduce a lucrărilor cu un operator privat, execuţia şi plata acestor lucrări din fondurile Primăriei Municipiului Caransebeş, prin încheierea unor documente fictive care să ateste în mod nereal că lucrările ar fi fost contractate şi realizate în beneficiul Primăriei Municipiului Caransebeş, creând astfel premisele cauzării unui prejudiciu în patrimoniul Primăriei Municipiului Caransebeş, care s-a şi realizat ulterior prin plata acestor lucrări, în cuantum de 20.503,75 lei", se precizează în comunicat.
Reacția primarului Felix Borcean
"Vreau să explic concetățenilor mei cum stau lucrurile cu dosarul meu penal, pentru a înțelege toată lumea situația creată. Evident, nu este o depoziție oficială, ci doar un comentariu pe înțelesul tuturor.În toamna anului 2017 am fost vizitat de o delegație de seamă a comunității evreiești din România, în frunte cu șef-rabinul Schaeffer, liderul religios al comunității. Printre altele, s-a discutat și de sărbătorirea a 125 de ani de la edificarea Sinagogii neologe din Caransebeș, ce urma a avea loc în primăvara lui 2018.Cu cca două luni înainte de eveniment se reia discuția despre un eventual ajutor din partea comunității locale, vizând-se, curtea Sinagogii.Mergând la fața locului împreună cu ing. Ștefan, directorul SPIR, îl rog să gândească un plan pentru reabilitarea curții, existând (am aflat ulterior), cel puțin două căi legale, pentru realizarea acestui proiect. Dumnealui, se pare, a ales o cale rapidă, dar, din păcate, ilegală, despre care eu am aflat târziu, atrăgând în morișca aceasta și alți subordonați de-ai dumnealui, de care, îmi pare, sincer rău.Mie nu mi-a fost prezentat niciun document, nu am semnat absolut nimic, dar sunt acuzat de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals în acte. Nimic mai fals. Nu am forțat niciodată, în niciun fel, niciun angajat al Primăriei, să facă ceva ilegal sau împotriva voinței lui și nici nu văd cum aș putea face asta.Simt că este un dosar făcut la comandă de cineva cu aptitudini securistoide dovedite și voi veni curând cu dovezi în acest sens, vizând scoaterea mea din cursa electorală.Este, de asemenea, de neînțeles, cum s-au autosesizat organele abilitate la un an distanță de la eveniment, într-o chestiune aproape insesizabilă, dar nu au clipit deloc, de ani buni, în situații mult mai vizibile și mai costisitoare și vin doar cu un singur exemplu, pentru moment: amplasarea ilegală, pe domeniu privat, a parcului de sculpturi din Valea Cenchii", a scris primarul Felix Borcean pe Facebook.