Femeia care a născut în tren a rămas fără copil! Bebeluşul, dat în grija asistenţilor maternali

14 martie 2014 7:03   Național
Ultima actualizare:

Femeia din Bârlad care în 28 ianuarie a născut, la termen, într-un tren de persoane, în apropierea staţiei CFR Vaslui, a pierdut custodia copilului.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui au constatat că femeia nu oferă suficiente garanţii morale, iar mediul familial nu prezintă siguranţă pentru creşterea minorului.

Ei au solicitat judecătorilor emiterea unei ordonanţe preşedinţiale, în baza căreia au separat de familie bebeluşul născut la sfârşitul lunii ianuarie în tren, scrie adevarul.ro.

Băieţelul a fost încredinţat unui asistent maternal profesionist. De altfel, şi alţi trei fraţi ai bebeluşului, cu vârste cuprinse între doi şi zece ani, se află în plasament la familii substitut.

Mai multe