Femeia care și-a cărat în saci soțul tranșat, reținută

16 septembrie 2015 13:49   Național
Ultima actualizare:

Femeia prinsă la Târgu Frumos în timp ce căra, în saci, braţele şi trunchiul soțului ei a fost reţinută pentru 24 de ore. Procurorii întocmesc actele pentru solicitarea mandatului de arestare preventivă.

Femeia din Roman, județul Neamț, suspectată că și-a ucis soțul și i-a transportat trupul tranșat, în trei saci, la Târgu Frumos, din Iași, a fost reținută pentru 24 de ore.

"S-a decis reținerea pentru 24 de ore a femeii, iar acum fac hârtiile pentru emiterea referatului cu propunerea de arestare preventivă de 30 de zile, care va fi prezentat Tribunalului Neamț", a declarat procurorul de caz, Stelian Olteanu, pentru Mediafax.

El a precizat că așteaptă concluziile preliminare ale autopsiei pentru a putea finaliza documentația.

Potrivit procurorilor, femeia, de 64 de ani, fostă profesoară, acum pensionară, a fost surprinsă de camerele de luat vederi de la o benzinărie din Roman, urcând cu trei saci într-un autocar spre Iași la ora 00.55, în noaptea de luni spre marți.

Ea a ajuns în jurul orei 1.30 în orașul Târgu Frumos, luând apoi un taxi din locul în care a lăsat-o autocarul spre piață.

Taximetristul a simți un miros ciudat și a anunțat o patrulă a Poliției Locale, iar polițiștii au găsit-o pe femeie în momentul în care arunca sacii în tomberoanele din apropierea pieței.

La solicitarea polițiștilor, pensionara a desfăcut sacii, iar acolo au fost găsite bucăți din trunchiul unui bărbat, fără cap, fără organe interne și fără organe genitale.

Capul omului a fost găsit ulterior în apartamentul plin de gunoaie din Roman, într-o găleată ascunsă în debara.

Oamenii legii caută acum prin tomberoanele din zonă organele interne ale bărbatului.

Procurorul Olteanu a spus că nu s-a putut discuta cu femeia, care era incoerentă și vorbea doar pe lângă subiect.

Bărbatul, care a fost soțul femeii, avea 69 de ani și era ofițer în rezervă, el fiind de profesie inginer mecanic.

Pe numele criminalei s-a deschis un dosar penal și riscă să-și petreacă ultimii ani din viață după gratii.

Mai multe