Femeia din Suceava care s-a întors recent din China nu are coronavirus
O femeie în vârstă de 33 de ani din Suceava, întoarsă din China în urmă cu o săptămână, acolo unde lucrează ca profesoară de engleză, a fost suspectă de infecție cu coronavirus și transferată la Iași pentru investigații suplimentare. Din fericire, suspiciunea de coronavirus nu s-a confirmat.
”Referitor la cazul pacientei suspecte din fericire suspiciunea nu se confirmă!”, anunţă ISU Suceava. Conform ISU, pe toată perioada suspiciunii de infectare cu coronavirus, la sediul Instituţiei Prefectului a fost întrunit Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă care a monitorizat şi evaluat în timp real modul de instituire şi de aplicare a măsurilor de prevenire şi combatere a răspândirii unei eventuale infecţii. Femeia de 33 de ani din Suceava, care s-a întors din China, şi era suspectă de infecţie cu coronavirus, a fost preluată vineri de la Spitalul Judeţean Suceava pentru a fi transferată la Clinica de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" Iaşi.
În momentul în care pacienta, aflată într-o capsulă specială, era urcată în ambulanţă, unul dintre cei care o transporta a alunecat, scăpând şi targa şi căzând şi el de pe rampă.
Vineri seară, managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Carmen Dorobăţ, declara că starea femeii nu este ”deosebit de gravă”, dar acest caz necesită atenţie. ”Pacienta abia a fost adusă la noi, prezintă febră şi tuse. Nu are o stare deosebit de gravă, dar cazul necesită atenţia noastră”, a afirmat medicul.
Bilanț coronavirus: 724 de morți
Peste 700 de persoane, mai exact 724 în acest moment, au murit din cauza coronavirusului, într-o singură zi pierzându-şi viaţa 86 de persoane, conform celui mai recent bilanţ prezentat de CNN.
Vineri, în China, au murit 86 de oameni, ceea ce aduce bilanţul vicitmelor provocate de coronavirus la peste 720. Numărul zilnic al deceselor a crescut constant în ultimele câteva zile. La nivel global, virusul a infectat peste 34.400 de oameni din 27 de ţări şi teritorii.
Citește și:
Coronavirus China. Institutul Pasteur, aproape de găsirea vaccinului