Femeia salvată de echipajul SMURD, în șoc după ce a aflat că elicopterul s-a prăbușit

16 decembrie 2014 10:35   Național
Ultima actualizare:

Patru oameni au murit, după ce, luni (15 decembrie), un elicopter SMURD s-a prăbușit în lacul Siutghiol din Constanța. Medicul, asistenta, pilotul și copilotul tocmai transportaseră o bătrână la spital. Când a aflat de accidentul aviatic, femeia de 79 de ani, din Tulcea, a intrat în stare de șoc.

Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat, este o tragedie!", a declarat, luni seara, pentru reporterntv.ro, Maria Oancea. Ea tocmai fusese adusă de echipajul SMURD, de la Tulcea la Spitalul Județean Constanța, având embolie pulmonară.

Eu am făcut un tratament de reumatism și m-a înțepat în capul pieptului și m-au adus aici la spital. Săracii de ei, Doamne, Doamne... Două fete erau cu mine și cei care conduceau elicopterul. Foarte bine s-au purtat cu mine. Am aflat de aici din spital. Doamne... și a scăpat cineva? O singură persoană... Numai atât? Vai de capul meu!", a mai spus femeia, când a aflat de tragedie.

Medicul Laura Vizireanu, asistenta Gabriela Camelia Harton, pilotul Petre Cătuneanu și copilotul Ginel Claudiu Crăcănel au murit după ce elicopterul s-a prăbușit în lacul Siutghiol.

După 45 de minute de la prăbușire, salvatorii au reușit s-o scoată din apă pe Laura Vizireanu (40 de ani). Era în stop cardio-respirator. Au reușit s-o resusciteze și s-o transporte la spital. Din păcate, după câteva ore, femeia a murit. Laura Vizireanu fusese căsătorită cu Mircea Vizitiu, actualul șef al IPJ Brăila. Cei doi au împreună un băiat de 9 ani.

Al doilea scos din lac a fost pilotul Petre Cătuneanu (47 de ani), de loc din Buzău. Medicii au încercat minute în șir să-l resusciteze, însă, fără rezultat. Comandor Petre Corneliu Cătuneanu era căsătorit și avea o fiică. El era angajat al MAI de 10 ani. A absolvit Școala Militară în urmă cu 23 de ani. Avea la activ 2.900 de ore de zbor, din care aproximativ 2.000 pe elicopter de tip EC 135, a transmis Ministerul Afacerilor Interne.

Copilotul Ginel Claudiu Crăcănel (42 de ani), de loc din Mioveni, a fost găsit de scafandri la o adâncime de 6 metri, legat de scaunul elicopterului. Nici în cazul lui nu s-a mai putut face nimic. Căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel era căsătorit și avea un copil minor. El avea la activ 1.600 de ore de zbor, din care 500 pe acest tip de elicopter. Era angajat al Ministerului Afacerilor Interne de 7 ani și absolvise cursurile Școlii Militare în urmă cu 18 ani.

Ultima scoasă la mal a fost asistenta Gabriela Camelia Harton (38 de ani). Trupul ei neînsuflețit a fost găsit abia marți dimineață. Gabriela era gravidă și, cu jumătate de oră înainte de tragedie, tocmai îi dăduse un mesaj iubitului său în care îl anunța că i s-a confirmat sarcina. Gabriela Camelia Harton lucra în cadrul SMURD din anul 2008.

Mai multe