Femeie ucisă de câini, găsită la Obor
O femeie a fost găsită fără suflare, azi dimineață, la ora 7.00, într-un parc din apropiere de Piața Obor. Victima era plină de mușcături, dar nu se știe, deocamdată, care a fost cauza morții.
Mai mulți locuitori din zonă, care au văzut cadavrul, au mărturisit că femeia era desfigurată de mușcături.
Potrivit HotNews, reprezentanții Primăriei Capitalei spun că au capturat șapte maidanezi de la locul incidentului, din care doi fuseseră adoptați de Asociația Cutu-Cutu și unul - adoptat de o persoană fizică - Raluca Pahomi.
Potrivit Primăriei, aceasta a adoptat 110 câini în ultimii trei ani.
"Deocamdată, nu s-a efectuat necropsia, astfel că nu știm care a fost cauza morții. Femeia nu avea acte la ea, iar după îmbrăcăminte se pare că era om al străzii", ne-a declarat Anatol Albu, de la Primăria sectorului 2.
În zona unde a fost găsit cadavrul, se aflau șapte maidanezi, care au fost ridicați de hingheri.
"ASPA a capturat de urgență câinii, aflați la locul incidentului și în imprejurimi. Este vorba despre șapte animale. Imediat au fost citite crotaliile acestora, operațiune în urma căreia s-a constatat că unul dintre câini era adoptat de o persoana fizica, doi erau în responsabilitatea Asociației Cutu-Cutu, trei erau microcipați de Centrul Teritorial Veterinar al sectorului 2, iar unul dintre caini, aparent bolnav și orb, nu figurează în nici o evidență", au precizat cei de la ASPA pentru HotNews.