Fereşte-te de tâlhari! Zilnic o femeie devine victimă în București
Mii de condamnați au tot ieșit din pușcării, iar rezultatul a început să apară. Unul trist, de altfel, având în vedere că a crescut numărul de tâlhării. Zilnic o femeie devine victimă în București. Ultimele două au a fost atacate, ieri, 17 iulie, în sectorul 3.
În octombrie 2017, ministrul Justiției Tudorel Toader a dat legea recursului compensatoriu. Practic, toți condamnații, indiferent de faptă, beneficiază de atunci de o reducere a pedepsei. La fiecare 30 de zile executate, şase le sunt scăzute, din cauza condițiilor necorespunzătoare.
În prima zi când legea a fost aplicată, 500 de tâlhari, criminali, violatori, care ispășiseră o bună parte din pedeapsă, au ieșit pe poarta penitenciarelor.
Peste 5.000 de deținuți, eliberați
În martie, satistica oficială era de 5.751, dintre care 1.219 deţinuţi au ieşit din penitenciar la termen prin aplicarea legii recursului compensatoriu și 4.532 au fost eliberaţi condiţionat.
Mulți au recidivat și au revenit după gratii, alții comit încă infracțiuni pe bandă rulată.
În București, cel puțin, tâlharii fac legea. Zilnic o femeie devine victimă, o arată un raport dat de Poliția Capitalei, care arată că doar în sectoarele 3 şi 5 s-au înregistrat în ultimele patru luni în jur 100 de tâlhării pe stradă și în total peste 7.000 de fapte penale cu violenţă, distrugeri şi furturi de componente auto. Asta înseamnă că în Capitală, în fiecare oră, au loc cel puţin șase infracţiuni, cele mai multe fiind furturi.
Două femei, atacate ieri
Ultimele atacuri au avut loc ieri în sectorul 3. Prima la ora 12.30, când unei bătrâne de 82 de ani, care stătea pe bancă, i-a fost smulsă geanta cu acte și bani.
Aceasta a depus plângere la Secția 12, iar oamenii legii l-au găsit rapid pe atacatorul de 21 de ani. Al doilea incident s-a petrecut la ora 22.30.
Un individ de 42 de ani i-a smuls telefonul din mână unei femei, care se afla într-un tramvai oprit în stație. Polițiștii de la Secția 23 au dat de el și spun că este cunoscut ca având astfel de preocupări.
Ambii au fost reținuți și au fost prezentați astăzi în fața judecătorului cu propunere de arestare preventivă.
Uite cum te poți apăra de infractori!
- evită deplasările prin locuri mai puţin circulate sau întunecoase, îndeosebi după lăsarea întunericului;
- nu purta ostentativ bijuterii sau alte obiecte de valoare care pot atrage atenţia;
- nu îţi număra banii în public;
- evită să fii acostat pe stradă de necunoscuţi, indiferent de motiv;
- nu păstra în locuinţă sume mari de bani şi nu te lăuda cu acest lucru;
- dacă ridici sume de bani de la bancă sau bancomat, verifică dacă există în jurul tău persoane suspecte;
- când circuli noaptea cu autoturismul între localităţi, nu opri voluntar sub nici un motiv;
- înainte de a coborî noaptea din autoturismul parcat, verifică prezenţa în zonă a altor persoane suspecte;
- nu transporta la vedere în autoturism, genţi, poşete, telefoane mobile sau alte bunuri de valoare care pot fi sustrase pe timpul opririi în trafic.