Festival cu mici uriași, de 1 Mai! Vor să bată recordul
Ziua de 1 Mai va fi marcată așa cum se cuvine. Și, pentru că, în România, de 1 Mai se servesc, deja, ”tradiționalii” mici, anul acesta se dorește doborârea recordului pentru cel mai mare mic.
Mai exact, în Parcul Național din București, ziua de 1 Mai va fi marcată de un moment cât se poate de important în istoria micilor. Astfel, se dorește realizarea unui mic care să măsoare nu mai puțin de 150 de metri.
Mai mult decât atât, pntru că de 1 Mai toată lumea trebuie să guste un mic, cei care se vor mai ”pretențioși” vor avea ocazia să giste mici preparați din pește sau din curcan și, evident, să îl stropească din beșug cu bere rece. Normal, pe lângă vedetă – adică micul de 150 de metri – pofticioșii se vor putea înfrupta cu pastramă la ceaun, bulz, cârnaţi, tocăniţe şi tochituri gătite după reţete vechi tradiţionale, frigărui şi fripturi, dar și plăcinte, cozonaci şi poale-n brâu, dulciuri şi dulceturi, brânzeturi şi afumături, jamboane, mușchiuleți.