Festival internațional al luminii în centrul Capitalei

25 aprilie 2016 21:38   Național
Ultima actualizare:

16 instalaţii de iluminat video-arhitectural, lasere și muzică realizate de cei mai buni specialiști din Europa. Sunt proiectele participante la cea de a doua editie a ”Spotlight - Calea Victoriei”, un festival al luminii, care va schimba, în perioada 5-8 mai, fața centrului Capitalei.

Cu această ocazie, timp de patru zile, cea mai mare și cunoscută arteră a orașului, Calea Victoriei va deveni pietonală, între Piața Revoluției și Podul Națiunile Unite. Vor participa artişti din România, Germania, Australia, Franţa, Olanda şi Israel.

Evenimentul debutează joi, 5 mai, începând cu ora 20.30, cu un show dinamic și captivant în Piaţa George Enescu, sustinut de britanicii de la Lords of Lights. Cei care vor să vadă operele care s-au calificat în finală și locurile unde vor fi amplasate pot accesa site-ul festivalului spotlightfestival.ro. Accesul la eveniment este gratuit.

Mai multe