Festival unic în România, în satul în care s-a născut Brâncuşi
Locul în care s-a născut marele sculptor Constantin Brâncuşi găzduieşte zilele acestea un eveniment de amploare şi unic în ţara noastră. Festivalul România Autentică are loc în perioada 24 şi 25 iunie pe platoul Poiana Mare, din satul Hobiţa, comuna Peştişani, cu ocazia Zilei Internaţionale a Iei.
La eveniment sunt aşteptaţi să vină aproximativ 10.000 de oameni, cea mai mare parte dintre ei fiind îmbrăcaţi cu ie, pentru că biletul vestimentar reprezintă biletul de intrare la acest festival, scrie adevarul.ro.
Autorităţile judeţene de la Gorj vor să stabilească un record mondial: organizatorii speră ca 10.000 de persoane să vina îmbrăcate în ie.
PROGRAM
Vineri, 24 iunie
Târgu Jiu
„Parada Iei de Sânziene“, orele 10.00-13.00, pe Axa Calea Eroilor Tg Jiu
Ora 11.00
• Deschidere paradă „Ziua Universală a Iei românești“ cu un moment artistic „Sânzienele“ susținut de Ansamblul de datini și obiceiuri Școala Populară de Artă Târgu Jiu – Parcul Central Târgu Jiu, „Masa Tăcerii“;
• Deplasare în formație de paradă pe Calea Eroilor până la „Coloana fără sfârșit“;
• Primire paradă cu un moment artistic „Sânzienele“ susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“ în Parcul „Coloanei fără sfârșit“ din Municipiul Târgu Jiu;
• Moment de final – Hora Iei – cu toți participanții la paradă
Ora 13.00
Deplasare la Hobița, comuna Peștișani
Ora 14.00
Deschidere Festival „RomânIA Autentică“ – sat Hobița, comuna Peștișani, Gorj – parada iei Casa Muzeu „Constantin Brâncuși“ – Poiana Mare
Ora 14.15
Obicei „Sânziene“ prezentat de Ansamblul de obiceiuri și datini „Roua“ – Cloșani
Orele 15.00 – 18.00
Spectacol folcloric – Școala Populară de Artă Târgu Jiu, Ansamblul Folcloric „Maria Lătărețu“
Orele 18.00 – 23.00
Spectacol folcloric – Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“; Participă: corpul de balet, soliștii ansamblului și invitații speciali Niculina Stoican, Petrică Mîțu Stoian și Gheorghe Roșoga.
Expoziție meșteșuguri populare Școala Populară de Artă Târgu Jiu și alți meșteri invitați pe toată durata evenimentului
Sâmbătă, 25 iunie
Hobița
Orele 10.00 – 22.00
Spectacole susținute de Școala Populară de Artă Târgu Jiu și ansambluri invitate din Serbia, Bulgaria, Ucraina.
Interpreți invitați în spectacol: Steliana Sima, Ion Ghițulescu, Rodica Mitran.
Expoziție meșteșuguri populare Școala Populară de Artă Târgu Jiu și alți meșteri invitați pe toată durata evenimentului.
Festivalul „RomânIA Autentică“, Hobița 2016, va fi prezentat de Măriuca Mihăilescu – TVR.