«Festivalul berii» fără bere

14 iunie 2013 15:05   Național
Ultima actualizare:

Ca la noi la nimeni! Ieri, în Capitală s-a deschis “Festivalul berii”, însă cu halbele şi frigiderele de băutură goale!

Micii şi hălcile de carne au sfârâit pe grătare, însă licoarea-vedetă a lipsit cu desăvârşire. Astfel că primii vizitatori au înlocuit halbele cu gulere înspumate cu sucuri şi apă.

Oamenii nu s-au înghesuit în prima zi de festival

Uite berea, nu e berea! La ora 12.00, ieri, în parcarea Sălii Polivalente, s-a dat startul la mult aşteptatul festival al berii, unde erau promise 30 de tone de băutură. Bucătarii şi-au înşirat delicatesele, însă dozatoarele nu aveau bere nici la două ore de la deschidere.

La prânz, dozatoarele de bere şi frigiderele erau goale

"E «Festivalul berii», dar nu găseşti bere. Trebuie să bem suc la mici, în lipsa ei", ne-au spus Daniel şi Iustin, dezamăgiţi că nu pot savura o bere rece.

Venit de la Brad, Radu Furdui a gătit papricaşul de cartofi

Organizatorii ne-au spun că berea a sosit încă de joi, însă comercianţii nu au fost mulţumiţi de marcă, aşa că a fost nevoie de o nouă comandă. Dacă băutura a venit după trei ore, mâncare a fost din belşug. În lipsa berii, atracţia festivalului a fost un uriaş papricaş de cartofi, făcut din câte 30 kg de cartofi, ceapă, ardei şi carne. O porţie 100 grame costă 7 lei.

Mai multe