Fetița violată 5 ani de pedofil, la psiholog

3 mai 2017 21:17   Național
Ultima actualizare:

Drama copilei de 8 ani, care a fost violată în mod repetat de un pedofil încă de când avea doar 3 ani, a ajuns în grija statului.

Din 27 aprilie, imediat ce părinții au fost reținuți, fata a fost luată în custodia Protecției Copilului sector 6 și se află cazată la Centrul de Primire şi Evaluare în Regim de Urgenţă ”Arlechino”. Aici sunt aduși micuții care au fost abuzați fizic, psihic și sexual, precum și cei neglijați sau exploatați. ”Fata a fost evaluată și introdusă într-un program de consiliere psihologică. Trebuie lucrat cu ea ca să nu rămână traumatizată pe viață. Este retrasă”, ne-au mărturisit surse din cadrul Protecției Copilului. Se pare că fata provine dintr-o familie rău famată, ambii părinții fiind suspectați că practicau prostituția. Copila a ajuns cu acordul lor pe mâna unui pedofil încă de acum cinci ani. În tot acest timp a abuzat-o sexual, a înregistrat-o, iar filmulețe au ajuns pe Internet. În schimbul copilei, părinții primeau lunar de la monstrul de 29 de ani câte 500-600 de lei. Atât părinții, cât și pedofilul sunt arestați preventiv.

Mai multe