Fetiţele ucise de propriul tată, înmormântate cu diplome şi-n straie populare
Cei doi îngeri trimişi la cer de propriul tată au fost conduşi luni, 30 martie, la groapă de toată suflarea din Bobiceşti, Olt. Claudia (15 ani) şi Marina (9 ani) Tudosie au fost înmormântate în straie populare, iar sicriele albe ale surorilor au fost umplute cu diplome şi flori.
Rude, prieteni, profesori, vecini, colegi de şcoală şi cei din ansamblul folcloric au venit ieri să-şi ia rămas bun de la cele două surori spânzurate, sâmbătă, de tatăl lor. Mama fetelor abia s-a ţinut pe picioare între cele două sicrie. Fetele visau să ajungă cântăreţe de muzică populară, aşa că au fost înmormântate în straiele pe care le-au iubit atât de mult, iar pe cap le-au fost puse cunune, potrivit tradiţiei.
Talentate şi adorate de profesori şi colegi, fetele au luat cu ele în pământ şi diplomele de la concursuri. “Claudia era sprijinul colegilor, zâmbea mereu, îi zâmbeau şi ochii”, ne-aspus printre lacrimi una dintre colege. Fetele au fost înmormântate în locul de veci al bunicilor. Călăul lor a fost dus la groapă tot ieri, pe ascuns. Dan Tudosie (39 de ani) a fost îngropat fără slujbă, de o mână de oameni, toţi rude.