Fiica patronului Nera Mureșan, găsită fără suflare în casă. Trupul ei era în stare avansată de putrefacție

23 decembrie 2019 19:38   Național
Ultima actualizare:

Cezara Ioana Mureșan, fiica patronului firmei de pază Nera Mureșan, dar și a altor afaceri, a fost găsită decedată în locuința ei din Cluj. Mama ei a fost cea care a găsit-o fără suflare, întinsă pe pat. Cezara ar fi avut probleme din cauza consumului de droguri.

În ziua de 18 decembrie, mama Cezarei Ioana Mureșan s-ar fi deplasat spre locuința fiicei sale, după ce acestea pierduseră legătura de mai bine de o lună. Însă mama Cezarei a avut un șoc atunci când a intrat în apartament, și-a găsit fiica fără suflare întinsă pe pat, iar sursele ziarulclujean.ro au aflat că ea era decedată de mai mult timp, iar trupul ei începuse să putrezească.

„Era moartă de un timp bun. Coprul ei era în stare avansată de putrefacție. Din cauza timpului lung în care a stat cadavrul în apartament a început să se usuce, era mumificată. Nu e o scenă pe care o vezi foarte des și nu e ușor să facp cercetări într-un mediu atât de ostil. Fata era cunoscută, băga de toate. Din câte am înțeles, situația le era scăpată de sub control, inclusiv părinților care au încercat să o ajute”, au declarat surse apropiate anchetei, publicației citată mai sus.

Conform anchetelor făcute, moartea Cezarei nu a dezvăluit nicio suspiciune, dat fiind faptul că trupul ei nu prezenta nicio formă de violență, iar casa ei nu a fost găsită vandalizată, iar toate bunurile tinerei erau la locul lor. Este cunoscut faptul că Cezara avea probleme cu drogurile, iar o ipoteză a morții provenite din supradoză, poate fi luată în calcul.

Mai multe