Finul lui Băsescu, cercetat pentru abuz în serviciu
Procurorii Direcției Generale Anticorupție au descins în această dimineață la la locuința primarului Gheorghe Falcă.
UPDATE: 14.00 Apărătorul lui Gheorghe Falcă susține că deocamdată clientului său nu i s-a adus nici un fel de acuze.
"Se ridică documente de la primărie. Este vorba de acte premergătoare. Nu se cunoaşte dacă se reproşează vreunei persoane vreo faptă de natură penală. Se ridică documente de la o instituţie, se fac verificări şi probabil procurorii vor stabili dacă există indicii privind săvârşirea unei fapte penale. Până atunci, nu se poate trage nici o concluzie", a declarat Gheorghiță Mateuţ, avocatul lui Gheorghe Falcă, pentru Adevărul.
Percheziţii la sediul Primăriei Arad, condusă de finul preşedintelui Traian Băsescu. Este vorba de un dosar al DNA care vizează infracţiunea de abuz în serviciu. Sunt implicate mai multe persoane, printre care şi primarul Gheorghe Falcă, informează rtv.net.
Mai mult, conform unor surse, se pare că documentele vizate de procurorii îl au în vedere atât pe primarului Aradului cât și pe Regele Asfaltului din Banat, Georgică Cornu.