Firea continuă războiul cu Dragnea și Carmen Dan. Susține că a fost amenințată de ministrul de Interne

3 septembrie 2018 8:49   Național
Ultima actualizare:

Gabriela Firea a mărturisit faptul că după ședința Comitetului Executiv a fost contactată telefonic de de mai mulți colegi care au susținut-o, explicând faptul că situația din partid nu este așa cum a fost prezentat-o. În cadrul eceleiași ședințe care a avut loc duminică seară, 2 septembrie, ea a cerut demisia ministrului de interne, Carmen Dan.

Primarul Capitalei a mai declarat că în CEx au existat două persoane care "au fost încurajate" să spună lucruri împotriva sa, iar majoritatea colegilor săi, care de obicei intervin în şedinţele partidului, nu au luat cuvântul, spunându-i că, deşi sunt conştienţi că ea are dreptate, nu au vrut să îşi arate în mod direct susţinerea. De asemenea, ea a acuzat că i se pun tot timpul piedici în realizarea proiectelor pentru Bucureşti şi este lăsată să se zbată singură, relatând că unii foşti miniştri i-au spus că liderul PSD Liviu Dragnea le-ar fi cerut să nu o ajute cu aceste proiecte. În contextul în care i-a reproşat liderului PSD şi că nu a intervenit în conflictul ei cu ministrul de Interne, Firea a spus că Dan a fost prima pe lista lui Dragnea pentru funcţia de prim-ministru, după retragerea sprijinului premierului Mihai Tudose, conform news.ro.

"Mi s-a spus că, deşi sunt conştienţi că am dreptate, nu este momentul să arate în mod deschis susţinerea faţă de ce am spus eu. Este şi asta o consolare, dar ca şi atmoferă, pot să vă spun că nu este aşa cum a fost prezentat, ca un succes fulminant al domnului Dragnea împotriva mea, pentru că doar vreo două persoane au fost influenţate cumva ca să spună lucruri împotriva mea. (...) Ceilalţi colegi, foarte mulţi, nu au luat cuvântul, iar unii dintre ei vorbeau de fiecare dată în CEx. Este un semn de întrebare că oameni foarte vechi în partid, acum văzând cum se derulează lucrurile, au stat deoparte", a declarat Gabriela Firea.

Ea s-a plâns, din nou, de atitudinea unui "domn deputat" care nu este membru CEX şi care a jingnit-o şi a avut un limbaj nepotrivit la adresa sa, ea spunând că liderul PSD, Liviu Dragnea, care era la doi metri de ea, nu a intervenit ci, dimpotrivă, l-a încurajat din priviri si i-a dat cuvântul.

"A avut un limbaj neadecvat un domn deputat care nu este în CEx. Nu este normal ca în CEx să se exprime faţă de un vicepreşedinte oameni care nu fac parte din CEx, să mă tragă la răspundere, să mă certe. Nu vreau să-i fac publicitate gratis şi să spun cine este, dar a mai avut astfel de reacţii în relaţia cu presa şi este dureros pentru mine să fiu la doi metri de domnul preşedinte Dragnea şi să nu intervină când un coleg care nu este în CEx are astfel de reacţii împotriva mea. Ba dimpotrivă, i-a dat şi cuvântul şi l-a şi încurajat din priviri. Aceeaşi persoană a avut o atitudine negativă şi faţă de reprezentanţii de la Bruxelles", a afirmat primarul Capitalei.

"Doamna ministru a scos dintr-un dosar, deşi nu cred că avea de unde să ştie ce voi spune eu, decât dacă îmi urmăreşte corespondenţa, probabil, a scos nişte foi şi a spus că sunt nişte print screen-uri, xerox-uri convorbiri private dintre doamna prefect şi un secretar de stat. Am întrebat: <<Doamna ministru, ne spionaţi? Ne urmăriţi? Ne controlaţi mesajele, WhatsApp-urile?>> A întors atunci discuţia şi a spus că domnul secretar de stat i-a pus la dispoziţie. I-am spus că <<dumneavostră mi-aţi spus acum un an să am grijă ce transmit pe WhatsApp pentru că dumneavoastră aveţi mesajele pe Whatsapp ale unui senator din Bucureşti şi să fiu precaută şi atentă>>. Dacă la acest nivel am ajuns. Noi ne luptăm cu statul paralel, dar parte din statul paralel e pe lângă noi, cu o doamnă ministru de Interne care vine la Comitetul Executiv pregătită în apărarea sa cu nişte mesaje private", a declarat Gabriela Firea. 

Gabriela Firea nu și-a putut stăpâni furia și a dezvăluit totul cu privire la ministrul de Interne.

"Iniţial, eu am luat atitudine împotriva reacţiei şi comportamentului neprofesioniste ale doamnei ministru de Interne. Când am văzut că domnul preşedinte nici măcar la nivel de principii nu ia cuvântul, nu neapărat în apărarea mea, pentru că era evident că între mine şi doamna ministru recomandată de domnia sa să fie ministru, şi chiar iniţial era propusă, după ce a căzut Guvernul Tudose, să fie prim-ministru şi nu au fost de acord colegii noştri. A fost prima pe listă să fie prim-ministru, şi ştiam relaţia dintre ei. Eu nu voiam să-mi dea dreptate, în mod evident nu-mi dădea dreptate în faţa CEx, dar ca preşedinte de partid, enunţându-se acele idei argumentate de mine şi văzând apărarea slabă a doamnei ministru, măcar ar fi avut un discurs de preşedinte de partid la nivel de morală, de onestitate, de mari principii", a adăugat primarul Capitalei.

Mai multe