Fiu de bancher, închisoare cu executare pentru un accident cu doi morţi
Andrei Andronie, fiul de bancher care a ucis doi oameni conducând beat şi cu viteză, a fost condamat la 5 ani şi şase luni de închisoare cu executare. Sentinţa nu este definitivă.
Andrei Andronie, tânărul care a ucis doi oameni într-un accident în urmă cu doi ani, şi-a aflat sentinţa: 5 ani şi şase luni de închisoare cu executare. Părţile implicate în proces au anunţat încă că sentinţa va fi atacată cu recurs.
După aproape doi ani şi jumătate de investigaţii, procurorii susţin că Andrei Traian Andronie este vinovat de ucidere din culpă, dar şi pentru că a condus băut şi a refuzat să îi fie recoltate probe biologice și cer ca fiecare infracţiune să fie pedepsită cu maximul prevăzut de Codul Penal.
Rudele victimelor pretind şi despăgubiri care însumează peste 3.000.000 şi jumătate de euro, în timp ce procurorii ceruseră 14 ani de închisoare.
Mărturiile adunate la dosar au fost de-a dreptul socante. Andronie a încercat chiar să-i mituiască pe politisti.
"În drum spre INML, inculpatul a promis că îmi dă mie şi colegului meu 5.000 sau 10.000 de euro şi că vine tatăl lui şi ne îmbracă în bani. L-am întrebat pe inculpat dacă este conştient că a accidentat mortal două persoane, iar acesta a răspuns: «Îmi bag p..a în ei de morţi, eu oricum plec în Olanda, că am bilet de avion", a declarat unul dintre poliţişti.
În noiembrie 2011, poliţiştii au încercat să-l oprească în trafic pe Andrei Andronie pe Calea Floreasca. Urmărit de polițiști, tânărul a fugit, a lovit o altă maşină iar impactul l-a proiectat într-un taxi oprit pe dreapta. Şoferul şi clientă acestuia, o fată de 22 de ani, şi-au pierdut viaţă.