Florian Bodog este impostor! Fostul ministru al sănătății și-a plagiat grosolan teza de doctorat

31 iulie 2019 12:06   Național
Ultima actualizare:

Florian Dorel Bodog este un medic chirurg, specialist în chirurgie plastică şi reparatorie, senator al României şi ministru al sănătăţii în Guvernele Grindeanu şi Tudose. Însă, în teza lui de doctorat a plagiat 147 de pagini și Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare i-a retras titlul de doctor.

Fostul ministru al sănătăţii, Florian Dorel Bodog (47 de ani), rămâne în mod oficial fără titlul de doctor în Management după ce Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis că şi-a plagiat teza de doctorat, scrie news.ro.

Un impostor este o persoană care, prin minciuni și prefecătorie, își arogă o falsă competență, vrând să pară ceea ce nu este.

Consiliul General al CNATDCU a validat  rezoluţia de retragere a titlului ştiinţific de doctor în Management deţinut de Bodog în unanimitate, cu 37 de voturi „pentru” din totalul celor 37 de membri  prezenţi, scrie news.ro.

Ministrul sănătăţii, Florian Dorel Bodog, a plagiat 147 dintre cele 232 de pagini ale tezei sale de doctorat în Ştiinţe Economice, intitulată "Managementul şi marketingul unităţilor sanitare" şi susţinută în 2008 la Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), anunţa în octombrie 2017 jurnalista Emilia Şercan.  

Imediat după obținerea titlului de doctor (2008), Florian Bodog va ocupa funcţia de Prodecan al Universităţii din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie.

Două dintre cărţile din care Florian Bodog a copiat masiv sunt semnate, una, de un consilier personal de-al său − decanul unei facultăţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, iar alta, de o colegă − conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea.

Florian Dorel Bodog, biografia

  • În perioada 3 mai 2012 - 19 decembrie 2012 deţine funcţia de Secretar de Stat în Ministerul Sănătăţii, responsabil cu coordonarea activităţii de relaţii internaţionale şi a unităţilor subordonate ale ministerului, dar şi cu coordonarea departamentelor de Sănătate Publică şi Control în Sănătate Publică.
  • Pentru o perioadă de aproape un an, 2011 - mai 2012, ocupă fotoliul de Director de cabinet al ministrului sănătăţii.
  • Între anii 2010-2011 ocupă funcţia de director, tot în cadrul Ministerul Sănătăţii, la Direcţia Sănătate Publică şi Control în Sănătate Publică.
  • Între anii 2009-2010 este numit Manager al Spitalului Clinic Judeţean Oradea. În perioada 05.05.2008 - 10.02.2012 deţine funcţia de Prodecan al Universităţii din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie.
  • Din 1998 până în prezent a exercitat o serie de funcţii şi activităţi în domeniul didactic şi al cercetării ştiinţifice în cadrul acestei instituţii, astfel: 2008 – prezent - conferenţiar universitar, 01.01.2005-01.03.2008 secretar ştiinţific, 2002-2008 şef lucrări, 1999-2002 asistent universitar, 1998-1999 preparator universitar.

Citește și

Victor Ponta pierde joi titlul de doctor în Drept

Raport: Gabriel Oprea a plagiat în teza de doctorat. Rămâne fără titlu?

Mai multe