Florian Walter a murit la 56 de ani. Fostul investitor de la Dinamo suferise un atac cerebral

19 mai 2019 23:58   Național
Ultima actualizare:

Florian Walter a murit duminică,19 mai, în jurul orei 22:00, la numai 56 de ani. Fostul investitor al echipelor Dinamo, Petrolul și Universitatea Cluj se afla în stare critică la Spitalul de Urgență Floreasca din București. Omul de afaceri suferise joi (16 mai), un atac cerebral, iar vineri fusese operat de doctorul Șerban Brădișteanu, prognosticul nefiind unul dintre cele mai bune.

Florian Walter a intrat in fotbal in urma cu aproximativ 15 ani, ca acționar al lui Dinamo. Bun prieten cu Cristian Borcea, el a intrat in echipa de acționariat a lui Dinamo alături de Nicolae Badea, Gigi Nețoiu, Vladimir Cohn, Vasile Turcu, Ioan Becali și Dragoș Savulescu.

Pe numele său adevărat Florian Bușcă, acesta și-a schimbat numele în Florian Walter. În spatele deciziei s-ar fi aflat faptul ca el avea probleme cu legea, dar "oficial" acesta a susținut că avea parteneri străini de afaceri, care nu îi puteau pronunța numele, relatează sport.ro.

Cine a fost Florian Walter

Florian Walter a fost unul dintre cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 50 de milioane de euro în 2015. A controlat mai multe cluburi de fotbal, dar apoi procurorii au început să-l ancheteze pentru un prejudiciu de 4,5 milioane de euro. Walter a fugit în Emiratele Arabe Unite, de unde a fost extrădat în 2016. Procuroii DIICOT l-au acuzat că a pus bazele unui grup infracţional organizat, format din 23 de persoane, care a desfăşurat, în perioada 2012 - 2014, operaţiuni financiare din sfera evaziunii fiscale şi a spălării banilor, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil şi TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de societăţi comerciale tip fantomă, pentru realizarea operaţiunilor ilicite.

Mai multe