Florian Walter a suferit un atac cerebral. Omul de afaceri e în stare critică
Fostul patron al echipei Dinamo, U Cluj şi Petrolul, Florian Walter se află în stare critică la Spitalul Floreasca din Bucureşti! Omul de afaceri a suferit un atac cerebral, iar medicii sunt rezervați cu privire la șansele de supraviețuire.
ProSport a aflat că Florian Walter a suferit un atac cerebral şi a fost dus în stare critică la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, de unde a fost mutat la Floreasca. În acest moment, omul de afaceri e la terapie intensivă, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire.
Afaceristul are 56 de ani şi a fost, de-a lungul timpului, acţionar la echipe cu nume mari ale fotbalului românesc. A început la Dinamo, unde a făcut parte din consiliul de administraţie, iar apoi devenit acţionar principal la Universitatea Cluj, iar apoi la Petrolul Ploiești.
Florian Walter a avut probleme cu legea
În 2015, Florian Walter a fost suspectat că a iniţiat şi coordonat gruparea suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care era implicată SC Compania Romprest Service SA, alături de alte societăţi comerciale.
Potrivit procurorilor, în perioada 2012 - 2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanţ de tranzacţii comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Anchetatori au stabilit că mare parte dintre angajaţii firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica şi a deduce banii plătiţi muncitorilor. Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăți, până se ajungea la "un eşalon patru".
În luna mai a anului 2015, Walter fusese dat în consemn la frontieră și capturat în Dubai, în luna iunie. Un an mai târziu a fost adus în țară din Emiratele Arabe Unite, sub escortă. În 6 martie a fost arestat în România și eliberat pe 5 august, dată de la care se află sub control judiciar.
"Reamintim că, cel în cauză este bănuit că, în perioada 2013-2014 a constituit și coordonat un grup infracţional organizat, ce acționa pe raza mai multor județe și în municipiul București, care ar fi desfăşurat operaţiuni financiare din sfera evaziunii fiscale şi a spălării banilor, prin reducerea artificială a profitului impozabil şi TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de societăţi comerciale «tip fantomă». Prejudiciul produs bugetului consolidat al statului este în valoare totală de 4.500.000 de euro", a precizat Poliţia Română la acea vreme.
Florian Walter a fost operat la inimă
Walter mai suferise un preinfarct pe vremea când fugise de justiție în Dubai, în octombrie 2015. În 2010, fusese operat tot pentru probleme cardiace, anunță gsp.ro.