Florin Cîțu, cele mai importante declarații despre măsurile de relaxare din iunie
Azi se stabilesc măsurile de relaxare care vor fi implementate de la 1 iunie, iar deciziile sunt luate în cadrul unei ședințe a Comitetului Interministerial condusă de premierul Florin Cîțu. iată care sunt propunerile ce vor fi discutate, așa cum le-a prezentat chiar premierul.
Premierul Florin Cîţu a anunţat că vor fi discuţii despre renunţarea la mască pe plajă, despre organizarea de petreceri private cu persoane vaccinate, dar şi despre programul agenţilor economici. Șeful Guvernului a precizat, joi la sediul Prefecturii Constanţa, după întâlnirea cu reprezentanţii sectorului HoReCa, că a discutat cu aceştia despre propunerile pe care le va face la reuniunea de vineri a comitetului interministerial, scrie news.ro.
Măsuri de relaxare pe Litoral
„Am vorbit despre propunerile pe care le-am făcut pentru comitetul interministerial de mâine, unele dintre ele chiar vizează exact direct industria turismului şi industria turismului de pe litoral - deja unele dintre ele le ştiţi, sunt prezentate în spaţiul public - să putem să fim pe litoral, pe plajă fără mască, să putem să fim la restaurant cu capacitate maximă în anumite condiţii, la hotel la fel, la capacitate maximă în anumite condiţii şi multe altele. Am discutat mai multe măsuri. Din partea industriei am primit propuneri şi soluţii, soluţii foarte bune, pe care le vom pune mâine în discuţie în comitetul interministerial, şi promisiunea mea este că vom avea aceste soluţii aprobate la timp, ca să putem să începem de la 1 iunie o primă etapă de relaxare şi, bineînţeles, a doua etapă de la 1 august. Toată lumea a înţeles că nu putem să redeschidem total de la 1 iunie. Am avut o discuţie şi cu reprezentanţi ai evenimentelor, în special cele de pe litoral, la fel propuneri şi soluţii pe care le luăm în calcul în două etape, redeschidere în două etape de la 1 iunie - un anumit prag de relaxare, şi de la 1 august - al doilea prag de relaxare”, a explicat premierul.
Aplicație care va dovedi că suntem vaccinați
Întrebat cum va fi făcută diferenţa între clienţii vaccinaţi şi ce nevaccinaţi, în contextul în care ar putea fi redeschise restaurantele şi hotelurile la o capacitate de 100%, însă numai în cazul persoanelor care sunt vaccinate cu ambele doze, Florin Cîţu a răspuns: „Dumneavoastră aţi spus mai multe elemente acolo. Deocamdată, este o propunere pe care o discutăm în Comitetul interministerial. Vom avea soluţii de la cei de la INSP. S-ar putea să existe şi acele aplicaţii. Să o luăm mai simplu, se poate verifica dacă persoana este vaccinată în aplicaţiile pe care le avem cu un simplu CNP, deci se poate verifica foarte uşor. Ne gândim să facem lucrurile mult mai simplu, avem timp până la 1 iunie să găsim soluţii. Întâi să vedem care va fi forma pe care o vom avea acceptată în Comitetul interministerial pentru a redeschide restaurantele”.
Chestionat dacă va exista o aplicaţie care să facă triajul, premierul a replicat: „Nu ştiu sigur, este ceea ce cred eu că s-ar putea face. Deocamdată, este foarte uşor să verificăm dacă cineva este vaccinat prin simplul CNP în aplicaţia pe care deja o avem”.
Despre nunți, botezuri și alte evenimente private
Referitor la posiblitatea de a fi reluate evenimentele private de tipul nunţi, botezuri, de la 1 iunie şi pe litoral, Cîţu a precizat că a făcut o propunere comitetului interministerial şi subiectul va fi discutat la şedinţa de vineri. „Este o propunere pe care am făcut-o pentru Comitetul Interministerial, va fi discutată mâine. Am anunţat-o şi astăzi, aici, pe litoral, pentru evenimente private. Vedem după discuţia cu INSP şi Ministerul Sănătăţii cum va arăta forma finală, dar este ceea ce eu propun şi vedem cum va arăta după aceea”, a explicat premierul.
Marile concerte și festivaluri, abia din august
Referitor la evenimentele mari, cu mult public, cum ar fi Neversea şi Untold, prim-ministrul a spus că nu vor putea fi organizate chiar de la 1 iunie, ci mai degrabă după 1 august.
„Aici va fi o discuţie referitoare la programul operatorilor economici, tot în Comitetul Interministerial. Vedeţi, aici trebuie să ne uităm puţin şi cum evoluează pandemia şi rata de vaccinare. Avem - este clar din punctul meu de vedere - , o legătură directă între rata de vaccinare şi evoluţia pandemiei; cu cât avansăm vaccinarea, se vede clar că putem să ne gândim la o atenuare a efectului pandemiei. În ceea ce priveşte programul operatorilor economici, voi pune pe masă şi această propunere pentru Comitetul Interministerial şi vedem care vor fi soluţiile. Dar, după 1 iunie, putem să ne gândim în direcţia aceasta. În România, dacă ne uităm astăzi, nu mai este niciun judeţ în zona roşie, majoritatea sunt în zona verde, sunt sub 1,5 la mie, deci putem să ne gândim la o relaxare”, a precizat Cîţu.
Se elimină declarație pe proprie răspundere?
Întrebat dacă au fost discuţii despre declaraţiile pe propria răspundere pentru circulaţia pe timp de noapte după ora 22:00, şeful Executvului a răspuns: „Deocamdată nu s-a discutat. Sunt propuneri-cheie pentru Comitetul Interministerial, să vedem dacă mai este nevoie de ele sau nu sau în ce condiţii este nevoie de ele”.
Despre masca de protecție
Premierul Florin Cîţu a anunţat, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului, că va propune comitetului interministerial şi ca în toate birourile în care persoanele sunt vaccinate împotriva COVID-19 să nu mai fie purtată masca de protecţie, măsură care ar putea fi aplicată de la 1 iunie.