Florin Cîțu i-a demis pe managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța și pe șeful ANMCS: "Este de neacceptat"

1 octombrie 2021 16:39   Național
Ultima actualizare:

Premierul Florin Cîţu a ieşit vineri, într-o declaraţie de presă la Palatul Victoria, după incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase de la Constanţa, în urma căruia 7 pacienţi şi-au pierdut viaţa.

Florin Cîțu a anunţat demiterea din funcţie a managerului Spitatului (n.r. Stela Halchidis) unde a avut loc incendiul şi a preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Managementul Calităţii în Spitale.

Principalele declaraţii ale prim-ministrului Florin Cîţu 

LIVE TEXT / I-am cerut primarului să o demită pe doamna manager al Spitalului din Constanţa. A fost demis şi preşedintele Agenţiei pentru Managementul Calităţii în Spitale

Vreau să transmit condoleanţe famililor îndoliate după tragedia din Constanţa. Am ţinut în permanenţă legătura cu Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii, autorităţile locale, pentru a mă asigura că pacienţii sunt transferaţi.

Este de neacceptat să se întâmple astfel de lucruri, astfel de tragedii în spitalele din România şi este o realitate pe care, începând din acest an, încercăm să o rezolvăm, după 30 de ani de zile în care nu s-a făcut nimic.

În ceea ce priveşte cauzele incendiului, nu mă voi pronunţa, aşteptăm informaţiile şi vedem ce s-a întâmplat.

Cîțu anunță demiteri după tragedia de la Constanța

Am cerut autorităţilor acum câteva luni să pregătească valul patru, am cerut ancheta privind pregătirea valului patru şi în acest moment este important ca Ministerul Sănătăţii să se uite exact care sunt soluţiile pe termen scurt, imediat, ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple.

Aşteptăm măsurile ca această presiune să fie redusă pe sistemul de sănătate.

Aşteptăm răspunsul de la specialişti, dacă această tragedie putea fi evitată.

Este important ca tot ce aveam în PNRR să fie implementat pentru a avea o infrastructură spitalicească modernă, care să facă faţă oricărei situaţii. Am cerut acea anchetă la Ministerul Sănătăţii, privind pregătirea valului patru, mai ales paturile ATI, voi avea rezultatele în acest week-end sau luni, şi le voi prezenta.

Am luat două decizii, l-am sunat pe primarul Constanţei şi i-am cerut să o demită pe doamna manager al Spitalului din Constanţa. Am semnat Ordinul prin care l-am demis pe preşedintele ANMCS (Agenţia Naţională de Management al Calităţii în Sănătate), care de când a intrat în funcţie nu a făcut nicio evaluare, privind acreditările spitalelor din România.

Domnia sa nu a mers la spitale, ci s-a bazat doar pe declaraţii pe proprie răspundere a managerilor de spitale. Ultimul Ordin care arată un program pentru evaluarea spitalelor este din decembrie 2020. Îl demit pentru că este în subordinea Secretariatului General al Guvernului şi pot să fac acest lucru. Arată clar că nu şi-a dus la îndeplinire atribuţiile în cee ace priveşte pregătirea valului patru.

"Cei responsabili, care nu au pregătit valul patru, vor plăti"

Mă aştept la aceeaşi intransigenţă şi de la Ministerul Sănătăţii şi orice instituţie care avea atribuţii în pregătirea valului patru şi nu a făcut-o. Repet, vom avea rezultatele anchetei de la Ministerul Sănătăţii, în acest zile, iar cei responsabili, care nu au pregătit valul patru, vor plăti. Indiferent de funcţia pe care au deşinut-o sau o deţin acum la Ministerul Sănătăţii.

În continuare, aşteptăm mai multe informaţii, ancheta este în derulare.

Se discută în spaţiul public despre buget, că nu au existat mai mulţi bani, cei care invocă lipsa de bani, bugetul alocat la începutul anului pentru Ministerul Sănătăţii, pentru sănătate, a fost de 58,3 miliarde de lei. Iar la rectificare au mai fost adăugate 40,5 miliarde de lei.

Mai multe