Foloseşte instalaţia de gaze naturale din locuinţa ta în siguranţă!
Întreţinerea, exploatarea şi repararea instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale revine consumatorului, care răspunde pentru buna lor funcţionare. Iată tot ce trebuie să ştim despre verificarea şi revizia tehnică periodică a instalaţiilor de gaze din locuinţe.
Întreţinerea instalaţiilor de utilizare constă în efectuarea următoarelor operaţiuni:
Controlul eventualelor scăpări de gaze;Supravegherea, întreţinerea curentă, vopsirea părţilor supraterane;Verificarea tehnică a instalaţiilor de utilizare la maximum 2 ani;Revizia tehnică a instalaţiilor de utilizare la maximum 10 ani;
Ce presupune verificarea tehnică periodică a instalaţiilor?
Iată operaţiunile care se efectuează în cadrul verificării tehnice periodice:
Verificarea arzătoarelor, a stării îmbinărilor şi garniturilor de etanşare;Verificarea stabilităţii conductelor montate aparent pe suporturi;Verificarea etanşeităţii îmbinării conductelor şi armăturilor la presiunea de lucru a gazului din instalaţie;Verificarea funcţionării echipamentului de reglare din instalaţiile de utilizareVerificarea funcţionării aparatelor de măsurare, control, reglare şi de siguranţă;
Ce înseamnă revizia tehnică periodică?
Revizia tehnică periodică se face o dată la 10 ani sau în următoarele cazuri:
În cazul neutilizării instalaţiei o perioadămaimare de 6 luni;După orice eveniment care ar putea afecta funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiei;
Revizia tehnică periodică presupune aceleaşi operaţiuni care se efectuează şi în cazul verificării tehnice periodice.
Utilizarea gazelor naturale este admisă numai în încăperi în care nu există pericol de incendiu, explozie a materialelor combustibile şi intoxicare sau asfixiere a utuilizatorilor cu gaze combustibile sau gaze de ardere.