Forfotă de 8 Martie. «Cine astăzi flori nu ia, nu iubește femeia»

8 martie 2018 16:50   Național
Ultima actualizare:

A venit și ziua în care freziile, zambilele, lalelele și narcisele au ajuns la putere. Joi, 8 Martie, de Ziua Femeii, soarele a luminat Capitala, iar comercianții din cel mai mare angros de flori din România au răsuflat ușurați

Au strâns din dinți și au bodogănit de 1 Martie, supărați că vremea rea le-a stricat planurile, dar joi, de 8 martie, Dumnezeu le-a dovedit că iubește femeia.

Piața Coșbuc a fost joi, locul din București spre care au dus toate drumurile.

Bogați sau săraci, tineri sau bătrâni, bucureștenii și chiar cetățenii din zonele limitrofe au împânzit chioșcurile, tarabele și standurile. Punctele de vânzare au fost luate cu asalt, spre bucuria florarilor, care își frecau mâinile de bucurie.”Nu credeam să mai iasă soarele și pe strada noastră. După dezastrul de 1 Martie, când vremea a fost urâtă, școlile, liceele închise, acum simțim că trăim! Cine astăzi flori nu ia, nu iubește femeia”, strigă Tanti Florica a lu Bizonu, florăreasă la a patra generație.

Cantitatea minimă ce putea fi cumpărată era de 30 de fire, dar majoritatea spuneau că oferă doar pachete de 50 de bucăți, tocmeala era aceeași, iar zgomotul ciorovăielilor se auzea de departe. Puțini luau de la primul comerciant, cei mai mulţi făceau un test al ofertei, colindând de colo-colo zeci de minute. ”Vreau 50 de fire dar nu dau 200 de lei”, se tocmește Lucian cu vânzătoarea. Dă să plece, dar oacheșa din fața lui nu îl lasă și cu dezinvoltură îl trage înapoi. ”Stai că îți dau cu 150 de lei!”. ”Nu vrei, hai 100 de lei”, iar cum Lucică nu vrea nici așa, reușește să obțină buchetul cu 80 de lei. Nu toți sunt norocoși ca el, unii renunță și pleacă. Alții, pentru a obține un preț mai mic, cumpără cu braţul. Oricum, comercianții își freacă mâinile mulțumiți!

Mai multe