Fost luptător antitero, s-a făcut preot
Enoriaşii din localitatea buzoiană Săpoca dorm liniştiţi de când au aflat că preotul lor este un fost luptător în trupele de intervenţie ale Poliţiei. Preotul expert în arte marţiale a promis că, la nevoie, se va folosi de pregătirea sa sportivă, pentru a-i potoli pe răufăcători.
Pentru agentul de poliţie Ilie Samoilă, viaţa s-a schimbat radical când a împlinit vârsta de 30 de ani. Soarta, dar şi voia lui Dumnezeu, crede el, au făcut ca noul loc de muncă să fie Biserica din comuna Săpoca. Nu i-a fost uşoară trecerea de la pistol la cădelniţă, sau de la pumn, la sfânta împărtăşanie.
"Mi-a fost frică de preoţie, sincer. Îmi doream să fiu preot, dar îmi era frică. Era o luptă continuă cu mine, pentru că ceva, o putere, mă împingea către această meserie. Anul trecut mi-am depus dosarul la Arhiepiscopie, pentru a candida pe un post de preot, iar Dumnezeu asta a ales cu mine, să fiu slujbaş al oamenilor, al Domnului", spune preotul Ilie Samoilă.
Enoriașii au aflat la slujba de duminică despre trecutul preotului lor
Părintele din Săpoca mărturiseşte că trecerea de la combinezonul negru şi cagulă, la veşmintele preoţeşti, e mult mai uşoară decât renunţarea la instinctele de luptător în uniforma unui om al legii.
"Ca orice cetăţean cu spirit civic, vă daţi seama că nu am putea să trecem pe lângă un eveniment doar să ne uităm. Este important să avem suflet şi să acţionăm când este nevoie de noi, pentru ajutor", mărturiseşte preotul expert în arte marţiale.
Enoriaşii au aflat că preotul lor a fost cândva un luptător din cadrul Poliţiei, la slujba de duminică, atunci când părintele a anunţat că în predicile sale va oferi şi sfaturi cum să se apere de hoţi sau să evite accidentele rutiere. În urma unui parteneriat între Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei şi Poliţia Buzău, preoţii vor face şi muncă de prevenire, după liturghii, o dată pe lună. Sătenii spun că, acum, se simt mai în siguranţă.
Ilie Samoilă practică artele marţiale de la 13 ani, sport care i-a adus în adolescenţă câteva titluri de campion naţional. A terminat facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, la Universitatea Ovidiu din Constanţa, apoi Teologia, după care a devenit instructor de lupte pentru trupele antitero din IGPR.
A schimbat uniforma de poliţe cu straiele bisericeşti, anul trecut, când Arhiepiscopia l-a numit preot în Parohia Săpoca. Părintele Samoilă e căsătorit şi are o fetiţă.