Fost ministru al Agriculturii, condamnat definitiv la trei ani de închisoare
29 iunie 2016 19:15
Național
Ultima actualizare:
Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii în 2012, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă și a fost luată miercuri, 29 iunie, de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Fuia a fost trimis în judecată în luna mai 2015, iar Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, pe 7 octombrie 2015, pe fostul ministru al Agriculturii la patru ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în cazul vânzării unor imobile ale Staţiunii de Cercetare a Plantelor Medicinale Fundulea, prejudiciul fiind de peste 1,6 milioane de lei, anunță Mediafax.
S-au făcut apeluri la decizia Curții de Apel, iar hotărârea definitivă din 29 iunie îl duce pe Fuia în spatele gratiilor pentru trei ani.