Fost profesor şi ofiţer MApN, acuzat de pedofilie. A mai fost condamnat înainte de 1989

24 iulie 2014 8:25   Național
Ultima actualizare:

Poliţiştii bucureşteni au efectuat în cursul dimineţii de joi percheziţii în locuinţa unui bărbat acuzat de pedofilism. Suspectul este un fost profesor şi ofiţer MApN, potrivit unor surse din Poliţie, conform gândul.info.

Bărbatul de 64 de ani este acuzat că a abuzat sexual de mai mulţi copii cu vârste între cinci şi zece ani pe care îi racola chiar din curtea şcolii, potrivit România TV.

Infractorul urmează să fie adus la secţie pentru audieri, urmând să dea declaraţii cu privire la acuzaţiile care i se aduc.

Surse din Poliţie au declarat că suspectul este un bărbat în vârstă de 64 de ani, fost profesor şi fost cadru al Direcţiei de Informaţii Militare a MApN înainte de revoluţie.

Bărbatul căuta, în apropiera şcolilor sau în zona blocurilor, copii care nu erau însoţiţi, pe care îi ademenea şi îi ducea în locuri necirculate sau în scări de bloc, unde îi viola, au precizat sursele citate.

Anchetatorii au probat, până în prezent, opt fapte de pedofilie, în perioada 2013-2014, însă bărbatul este suspectat că ar fi comis şi alte violuri, în anul 2012.

Bărbatul a mai fost condamnat pentru pedofilie, înainte de 1989, perioadă în care era ofiţer MApN şi activa la Direcţia de Informaţii Militare. După ce a ieşit de la închisoare, bărbatul ar fi fost angajat în mai multe locuri, la un moment dat acesta fiind profesor, au precizat sursele citate.

Cercetările în acest caz au fost făcute cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Mai multe