Fosta şefă a mascaţilor Alina Bica, din nou arestată
Fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop, acuzaţi de luare de mită şi respectiv complicitate la dare de mită, au fost arestaţi miercuri (2 septembrie) pentru 30 de zile, scrie Mediafax.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată, dar cei doi au ajuns după gratii. Fosta şefă a mascaţilor a fost arestată preventiv timp de cinci luni, în alt dosar. De data aceasta, Alina Bica este acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu, iar Şerban Pop de complicitate la dare de mită.
Potrivit procurorilor, în cursul anului 2014, Şerban Pop a primit de la Horia Simu suma totală de circa 230.000 euro pentru a interveni la conducerea DIICOT ca să se soluţioneaze favorabil un dosar în care omul de afaceri era urmărit penal. 17.700 de euro ar fi ajuns la Alina Bica. Fosta şefă DIICOT mai este judecată în alte două dosare de corupţie, în care a fost arestată timp de cinci luni.