Fosta șefă a mascaților, Alina Bica, din nou reținută

1 septembrie 2015 13:21   Național
Ultima actualizare:

Alina Bica a fost reținută, marți, 1 septembrie, de procurorii anticorupție, într-un nou dosar. Fosta șefă Anticorupție este acuzată că a luat mită pentru soluționarea unui dosar al DIICOT în favoarea lui Horia Simu.

Alina Bica a ajuns marți, în jurul orei 11.00, la sediul DNA, fiind citată ca suspectă într-un nou dosar. Potrivit unor surse judiciare, ar fi vorba de un dosar de luare de mită pentru favorizarea omului de afaceri Horia Simu, cercetat într-un dosar al DIICOT, scrie Mediafax.

După aproximativ o oră, Bica a fost scoasă din sediul DNA cu cătușe la mâini, fiind reținută.  Întrebată dacă a primit bani de la fostul șef al ANAF Șerban Pop, reținut marți dimineață în acest dosar, Bica a răspuns că nu.

Mita dată în acest caz ar fi fost de aproximativ 230.000 de euro, potrivit surselor citate.

”Suma de 230.000 de euro a fost luată de Pop de la Horia Simu, iar la Bica au ajuns 17.500 de euro, pentru clasarea dosarului lui Simu”, au precizat sursele citate de Mediafax.

Click! spune

Alina Bica este judecată în prezent în două dosare de corupție, în care a fost arestată timp de cinci luni.

În dosarul ”Bica 1”, fosta şefă a DIICOT a fost trimisă în judecată, în 15 decembrie 2014, pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei în comisia ANRP, împreună cu membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, i-ar fi aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

În dosarul ”Bica 2”, Alina Bica, Dorin Cocoş, Alin Cocoş, Ionuţ Mihăilescu şi fostul ministru al Economiei Adriean Videanu au fost trimişi în judecată în 25 februarie. Bica este acuzată că a luat mită un teren, în schimbul intervenţiilor pentru despăgubirile acordate lui Gheorghe Stelian, după ce l-ar fi favorizat pe Ovidiu Tender în dosarul Rafo-Carom şi pe Adriean Videanu în dosarul Romgaz-Interagro.

Bica a fost arestată în perioada 22 noiembrie 2014 - 21 aprilie 2015.

Alina Bica a fost procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din mai 2013 până în noiembrie 2014, când a demisionat din funcţie.

Mai multe