Fostul deputat Gabriel Bivolaru, arestat pentru 29 de zile

6 august 2013 6:22   Național
Ultima actualizare:

Gabriel Bivolaru se pare că era capul reţelei, astfel că el va sta după gratii, în prima fază, 29 de zile.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis, în cursul nopţii de luni spre marţi, propunerile de arestare preventivă pentru patru dintre cei zece inculpaţi în dosarul furtului de combustibil din conducte, între care şi fostul deputat, pentru infracţiunile de furt calificat, evaziune fiscală şi spălare de bani, scrie Mediafax.

Pentru celelalte şase persoane implicate în acest dosar instanţa a luat decizia cercetării lor în libertate.

Decizia Tribunalului nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Fostul deputat Gabriel Bivolaru şi alţi opt membri ai reţelei sale au fot reţinuţi, duminică, o a zecea persoană, Gheorghe Mangalea, care reuşise însă să fugă, după ce a fost urmărit de poliţişti, a fost prinsă ieri şi se află printre persoanele care au primit mandate de arestare.

Mai multe