Fostul director al Spitalului de Urgență Constanţa, la pușcărie

6 iulie 2017 13:05   Național
Ultima actualizare:

Dănuţ Căpăţînă, fost manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, a dat onoarea pe bani mulți. A fost condamnat definitiv, iar de miercuri (5 iulie) se află după gratii la Penitenciarul Poarta Albă.

Dănuţ Căpăţînă a fost condamnat definitiv la 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru spălare de bani şi luare de mită, a fost încarcerat, miercuri după amiază (5 iulie), la Penitenciarul Poarta Albă, scrie news.ro.

Poliţiştii din cadrul IPJ Constanţa au pus în executare, miercuri după amiază (5 iulie), un mandat de executare a pedepsei de 6 ani şi 8 luni închisoare pe numele lui Dănuţ Căpăţînă, din Constanţa, fost manager al Spitalului Judeţean Constanţa.

Potrivit DNA, în perioada iulie 2009 - mai 2016, în calitate de manager al unităţii spitaliceşti, Dănuţ Căpăţînă a pretins de la mai mulţi reprezentanţi de societăţi comerciale sume de bani din care a primit, în total,197.858 de euro, 27.900 USD şi 4.768.698 de lei, scrie news.ro. Banii au fost primiţi în mod direct, dar şi prin intermediul firmei S.C. Picus Consulting S.R.L sau al unor firme off-shore deţinute de Căpăţînă sau de amicii săi, în schimbul încheierii unor contracte între societăţile respective şi spital.

Aceste contracte vizau achiziţia de servicii IT şi, ulterior, de mentenanţă IT, servicii medicale de medicina muncii, destinate angajaţilor spitalului, dar şi servicii medicale constând în analize de laborator.

Sumele achitate cu titlu de mită au fost virate în baza unor contracte de prestări servicii de consultanţă fictive.

Click! spune

Dănuţ Căpăţînă a mai fost condamnat, în luna august a anului trecut, de Tribunalul Constanţa la patru ani şi patru luni de închisoare pentru tentativă la abuz în serviciu, după ce pe parcursul derulării procedurii de atribuire a contractului de concesiune a serviciului de producţie şi distribuţie de oxigen medicinal, în anul 2010, a încălcat dispoziţiile legale privind achiziţiile publice. În dosarul respectiv, decizia nu este definitivă. De asemenea, el mai are alte două dosare în care a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie. Dănuţ Căpăţână a condus Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa din 2009 şi până în mai 2016.

Mai multe