Fostul Principe Nicolae și Principesa Margareta s-au împăcat la parastasul Regelui Mihai? Iată imaginea!

5 decembrie 2018 19:41   Național
Ultima actualizare:

Anul trecut, fostul Principe Nicolae nu a fost invitat la funerariile bunicului său, Regele Mihai I. Iată că, după un an de la moartea Majestăţii Sale, familia i-a făcut loc în biserică, la parastasul de un an.

Ieri s-a împlinit un an de la moartea Regelui Mihai I. Un moment trist, la care au participat cu tristeţe foarte mulţi români. Mai presus de toate, Familia Regală a fost prezentă la serviciul religios, dar şi fostul Principe Nicolae a putut participa, împreună cu soţia sa, Alina.

Ca şi la înmormântare, fostul Principe Nicolae a fost vizibil afectat şi s-a văzut pe chipul său că a plâns. Au fost prezenţi la Curtea de Argeş Principesa Margareta, custodele Coroanei, Principele Radu, Principesa Elena şi soţul ei, Alexander Nixon, Principesa Sofia şi Principesa Maria.

Serviciul religios a avut loc în Vechea Catedrală Episcopală şi Regală a Mănăstirii Curtea de Argeş. După o slujbă de pomenire publică, de circa 40 de minute, pe care a ţinut-o un grup de trei înalţi ierarhi ai BOR, a fost rostită o rugăciune privată la mormântul Regelui Mihai I, în pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale.

Coliva a fost decorată cu chipul Majestăţii sale şi în culorile tricolorului.

Şi senatorii au ţinut, ieri, un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai I, la propunerea senatorului liberal Mario Oprea. „Data de 5 decembrie este data la care marcăm un an de la decesul Majestăţii Sale. Este un gest de normalitate ca în anul marelui Centenar, când trebuie să arătăm respect faţă de istorie şi faţă de oamenii care au scris-o, să ţinem un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai I”, a declarat Oprea.

Majestatea Sa Regele Mihai I se odihneşte, la Curtea de Argeş, lângă cea care i-a fost soţie timp de 68 de ani, Regina Ana. Regele Mihai I a încetat din viaţă la 96 de ani, în 5 decembrie 2017, la reşedinţa privată din Elveţia, fiind înmormântat pe 16 decembrie.

Printr-o stranie coincidenţă, ultimul rege al României a venit şi a ieşit din această lume într-o zi de marţi.

Mai multe