Fostul senator Dan Şova, condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de influență

17 noiembrie 2021 10:35   Național
Ultima actualizare:

Vești proaste pentru Dan Șova. Fostul senator a condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani de închisoare pentru trafic de influenţă în dosarul CET Govora. Decizia nu este definitivă.

Judecătorii de la Curtea de Apel au decis, de asemenea, să fie confiscată de la Dan Șova suma de 100.000 de euro, bani pe care acesta din urmă i-ar fi primit în urma exercitării traficului de influenţă.

”În baza art.291 alin. (1) Cod penal raportat la art.6 şi art.7 alin.(1) lit. a) din Legea nr.78/2000, condamnă pe inculpatul ŞOVA Dan – Coman la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă”, se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti, citată de News.ro.

Mai mult, Dan Șova nu va putea fi ales în funcții publice și nu va putea ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 5 ani.

De asemenea, Dan Șova va rămâne fără suma de 100.000 de euro în conturi.

”În baza art.291 alin. (2) Cod penal raportat la art.112 alin. (1) lit. e) Cod penal, confiscă de la inculpatul ŞOVA Dan – Coman suma de 100.000 euro sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii”, a dispus instanţa.

În acelaşi dosar, Şova a mai fost condamnat în iunie 2018, la trei ani de detenţie. Fostul senator a fost însă eliberat ca urmare a unei cereri de suspendare a executării pedepsei. La o lună de la eliberare, condamnarea i-a fost anulată, ca urmare a unei contestaţii în anulare depuse în baza deciziei CCR privind nelegalitatea constituirii completelor de cinci judecători de la instanţa supremă.

Ce auzații i se aduc fostului senator Dan Șova

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Procurorii notau în rechizitoriu că, în urma demersurilor lui Dan Şova pe lângă Mihai Bălan, în lunile decembrie 2011 şi mai 2013, Bălan a încheiat două contracte de consultanţă cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunţător, iar în perioadele ianuarie-octombrie 2012 şi respectiv iunie 2013-august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plăţile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale şi a normelor interne de funcţionare a societăţii respective.

Dan Şova a fost trimis în judecată în ianuarie 2017 în dosarul CET Govora.

Mai multe