FOTO Ce-i cu mizeria asta la metrou?

27 mai 2014 18:53   Național
Ultima actualizare:

Coji de banane, cutii de bere, pungi, hârtii, sticle sparte şi coşuri ce dau pe afară de atâta mizerie. Asta găsim mai nou în staţiile de metrou, de când o firmă care livrează mâncare a preluat curăţenia din subteran.

Pe lângă imaginea dezolantă, şi mirosul lasă de dorit. "Nu se mai spală pe jos, ci doar se mătură o dată pe zi. E un un om la trei- patru staţii. Firma care a preluat contractul nu are ca obiectiv salubrizarea, ci prepararea şi livrarea de mâncare, astfel că metroul a fost transformat într-o groapă de gunoi. Nici deratizare şi nici dezinsecţie nu se mai face, iar în zona tehnică au apărut ţânţari şi şobolani cât pisicile, care vor ieşi pe peroane, din cauza mizeriei", ne-au declarat surse din cadrul Metrorex.

Pipera: Coşul de gunoi a dat pe afară

Călătorii sunt nemulţumiţi de condiţiile în care circulă şi nu concep să se aşeze pe resturi menajere sau să calce pe ele.

Piaţa Victoriei: Coji de banane, şerveţele, pahare şi ambalaje tronează şi aici

"E foarte multă mizerie. Să pună mâna să strângă", ne-a declarat Ştefan Viliman, 39 de ani. Potrivit surselor noastre, cel care ar fi pus mâna pe contractul de salubrizare, fără a participa la vreo licitaţie, ar fi Cosmin Dinescu, consilierul directorului general al Metrorex, Aurel Radu.

În urma prestaţiei de curăţenie, firma sa câştigă lunar 20.000 de euro:10.000 de euro pentru staţii şi încă 10.000 pentru spaţiile tehnice şi Ministerul Transporturilor. Contractul este valabil timp de trei luni, până pe 18 iulie. După această dată se discută ca în ajutorul firmei de catering să vină societatea de salubrizare URBAN. Până pe 17 aprilie, curăţenia la metrou a fost asigurată de angajaţii Romprest.

Mai multe