FOTO Doctorul milionar s-a aruncat în cap de frica puşcăriei

3 iunie 2014 11:39   Național
Ultima actualizare:

Omul de afaceri sibian Ilie Vonica a decedat marţi, în jurul orei 14:30, după ce s-a aruncat de pe acoperişul casei. Transportat de urgenţă la spital, a stat mai bine de două ore în sala de operaţie, dar nu a putut fi salvat.

Vonica s-a aruncat în gol în jurul orei 12:00. Un echipaj SMURD a fost cel care a ajuns la locuința omului de afaceri. Surse din cadrul anchetei au declarat  că omul de afaceri a lăsat un bilet de adio de 5 pagini scrise.

Vonica s-a urcat în cel mai înalt punct al casei şi s-a aruncat în gol

 Criminaliştii sosiţi la faţa locului au făcut măsurători

Încercarea reuşită a bărbatului de a-şi lua viaţa vine la o zi după ce Curtea de Apel București a respins contestația formulată de soția sa, Ioana Daniela Vonica, împotriva deciziei Tribunalului București care a dispus arestarea ei pe termen de 30 de zile.

Ioana Daniela Vonica este urmărită penal de procurori în dosarul rețetelor false.

Familia Vonica ocupă locul 35 în clasamentul „Forbes 500 Miliardari“, ediţia din toamna anului trecut. Averea lor este estimată la 95 de milioane de euro. Medic de profesie, Ilie Vonica controlează unul dintre cei mai mari jucători din industria privată de sănătate.

Grupul de firme Polipharma Industries, fondat în urmă cu 20 de ani, cuprinde distribuitorul de medicamente Polisano, fabrica Polipharma Industries, reţeaua de clinici Polisano, două centre de fertilizare in vitro şi un spital privat în Sibiu.

Din grupul Polisano face parte şi lanţul de farmacii Reţeta, gestionat de Ioana Vonica, suspectată de implicare în dosarului reţetelor false prin a căror decontare s-ar fi creat un prejudiciu de 3,5 milioane de euro. Cifra de afaceri a Polisano a fost în 2012 de 294,7 milioane de euro. Ilie şi Ioana Vonica au avut şi nouă centre de dializă Dialmed pe care le-au vândut în 2011 unei firme germane, suma tranzacţiei rămânând confidenţială.

Fals de 8,3 milioane de lei

Luna trecută, nouă persoane, medici, farmacişti, dar şi Ioana Daniela Vonica, care gestionează farmaciile “Reţeta”, parte a grupului Polipharma Industries, au fost arestate. Vonica a înregistrat în contabilitate facturi fictive de achiziţii de medicamente de la societăţi “fantomă”. În baza a 1.100 de reţete false pentru medicamente oncologice, emise de trei medici, pe numele unor pacienţi care nu au beneficiat de acestea, reprezentanţii “Reţeta” au decontat fraudulos la CASMB circa 8,3 milioane de lei.

Click! Spune

Averea familiei Vonica a fost estimată, anul trecut, de “Forbes” la 95 de milioane de euro. Medic de profesie, Ilie Vonica controla grupul de firme Polipharma Industries, care cuprinde fabrica Polipharma Industries, clinicile Polisano, două centre de fertilizare in vitro, un spital privat în Sibiu şi lanţul de farmacii “Reţeta”, gestionat de Ioana Daniela Vonica.

Mai multe